Propunere inedită pentru ultimul dans al „Generației de Aur”: „Copii de mingi să fie cei din generația lui Mutu” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

  • Publicat:

O propunere inedită pentru ultimul dans al „Generației de Aur” a fost făcută în cadrul celei mai recente ediții a emisiunii ProSport Live de către actorul Ovidiu Ianu.

Propunere inedită pentru ultimul dans al „Generației de Aur”: „Copii de mingi să fie cei din generația lui Mutu”

În cursul zilei de miercuri, la Muzeul Fotbalului din București a fost organizat un eveniment la care au participat câțiva dintre cei mai importanți fotbaliști ai acestei generații de excepție, eveniment în cadrul căruia s-a anunțat că pe data de 18 mai 2024, pe Arena Națională, se va disputa un ultim meci demonstrativ în onoarea echipei care a scris istorie pentru România la Cupa Mondială din 1994, disputată în Statele Unite ale Americii.

„Pentru noi înseamnă foarte mult, pentru cei ce vin din spate o să fie o curiozitate. Nu ai cum să uiți așa ceva. Cei tineri o să aibă ocazia să înțeleagă de ce suntem noi mereu entuziasmați și trăim din amintiri. O să fie un spectacol superb, sunt convins că o să fie sold-out evenimentul.

Ar fi frumos copii de mingi să fie jucătorii din generația lui Mutu. Eu am început să cochetez cu fotbalul cu Petre Mihai, eram la Steaua și eram coechipier cu Ilie Dumitrescu, a spus Ovidiu Ianu, la ProSport Live.

Ce va însemna acest eveniment pentru iubitorii de fotbal din țara noastră

În cadrul aceleiași emisiuni, Andrei Trifan, redactor-șef ProSport, a subliniat că acest meci demonstrativ va genera o mare bucurie, în special printre oamenii care au fost martori la acele victorii uriașe pentru sportul românesc, și, în plus, a abordat subiectul legat de modul în care statul român îi răsplătește pe foștii mari sportivi ai țării, după retragerea lor din activitate, în contextul în care Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, a anunțat că ia serios în calcul ca municipalitatea să construiască un monument dedicat „Generației de Aur” la Arena Națională. 

Cu siguranță astfel de evenimente nu sunt despre meciul în sine. Îți trezesc niște amintiri. Imposibil să nu te impresioneze ceva, modul în care ei comunică, mai sunt și celebrele ciumbușlucuri pe care le fac între ei. Vor fi nume foarte mari din străinătate, care întotdeauna atrag. Ca să spun așa, nostalgia ne ține pe toți aproape de fotbal. Generația 30+ nu are cum să nu fie alături de oamenii care au adus atât de multe bucurii, vor merge acolo, îți retrăiești momentele tale de glorie.

 

De acord să existe o recompensă pentru orice mare sportiv al acestei țări. Sunt convins că există și foști mari sportivi care nu au din ce să trăiască. Cu statuia, nu aș vrea să fie nedrept pentru alții. Sunt mulți alți foști mari fotbaliști care ar merită statui. Dacă dorești, poți să înconjori Arena Națională sau alte poate și alte terenuri din București, fiind primar, cu niște statui și alte altor fotbaliști, Dumitrache, Cornel Dinu, Mircea Lucescu. Ar fi un pic nedrept în zona asta. Generația de Aur e vârful la ceea ce înseamnă echipa națională, dar nu ar trebui să ne limităm la această generație”, a spus Andrei Trifan, la ProSport Live.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Gigi Becali a primit laude de la cine se aştepta mai puţin după ce bătut-o pe PAOK
Gigi Becali a primit laude de la cine se aştepta mai puţin după ce bătut-o pe PAOK
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit un detaliu special de la mama sa FOTO
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit…
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Victorie categorică pentru Farul în meciul cu Dinamo
Victorie categorică pentru Farul în meciul cu Dinamo
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×