Propunere șoc pentru Gigi Becali! Cine e singurul fundaș central care poate juca la orice echipă care se bate acum la campionat: „Are o clauză de 300.000 de euro”. EXCLUSIV
This browser does not support the video element.
Fostul președinte de la Rapid îi propune lui Gigi Becali singurul fundaș central care poate juca la orice echipă din top 5 a cărui clauză e un „mizilic” pentru miliardar.
Gigi Becali s-a văzut nevoit să improvizeze în returul cu LASK Linz în centrul defensivei, după ce Joyskim Dawa nu a putut evolua din cauza cumulului de cartonașe galbene. Patronul FCSB ar fi în căutarea unui nou fundaș, iar Dinu Gheorghe i-a recomandat, în exclusivitate la ProSport Live, să se orienteze către fundașul celor de la Sepsi OSK, Denis Ciobotariu.
Dinu Gheorghe îl recomandă pe Denis Ciobotariu la FCSB: „Îl ajută și vârsta”
Dinu Gheorghe a precizat că Denis Ciobotariu este alegerea cea mai potrivită pentru FCSB în acest moment, fundașul central al celor de la Sepsi OSK având experiența necesară să evolueze la o formație de top din Superliga, după ce a mai trecut și pe la CFR Cluj, formație cu care a cucerit trei titluri de campion. Jucătorul are și o clauză de reziliere foarte mică, în valoare de 300.000 de euro.
Ciobotariu e un fundaș central care se pretează să joace la echipe care se bat la campionat în momentul acesta. Ciobotariu era o soluție mai bună datorită vârstei. Am înțeles că are și o clauză de 300.000 de euro” – Dinu Gheorghe la ProSport Live.
Singura problemă a patronului campioanei ar putea fi relația tensionată cu Laszlo Dioszegi, după ce patronul covăsnenilor a anunțat că încă nu a primit banii pe transferul lui Marius Ștefănescu, jucător transferat la FCSB în schimbul a 1,7 milioane de euro.
Aici mai intervine o problemă. FCSB nu se putea apropia de Sepsi până nu se termină dosarul cu banii pe Ștefănescu. Era greu să mergi la Dioszegi să spui `dămi-l și pe Ciubotariu dar îți dau banii când încasez pe nu știu cine`”, a mai adăugat Dinu Gheorghe.
- 1 milion de euro e cota fundașului, potrivit Transfermarkt.
- Are 8 apariții în noul sezon și a marcat un gol.
- A mai evoluat la Chindia, Dinamo, FC Voluntari și CFR Cluj.
Gigi Becali confirmă transferul unui nou fundaș de la Farul: „L-am luat”
Deși „marinarii” nu au confirmat mutarea, miliardarul a anunțat că l-a transferat pe Mihai Popescu în schimbul a 250.000 de euro. Ar fi a doua mutare a verii a celor de la FCSB de la rivala Farul Constanța, după venirea lui David Kiki, din postura de jucător liber de contract.
„Un an plus un an are contractul. Am dat 250.000 de euro. El are salariu de 15.000 de euro pe lună. Aveam nevoie de fundaș central. Mie îmi plăcea de când era la Dinamo”, a spus Gigi Becali, luni, pentru Fanatik.