Rapid și FC Voluntari, excluse din lupta pentru play-off! Cum ar putea arăta clasamentul. „Nu-s sigur de prezența lor” | VIDEO EXCLUSIV ProSport LIVE

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 3 poze

Rapid și FC Voluntari sunt excluse din lupta pentru play-off-ul sezonului 2021 – 2022 din Liga 1.

Marius Avram și Dinu Gheorghe au analizat în cadrul emisiunii ProSport LIVE lupta pentru play-off-ul Ligii 1, iar cei doi au dezvăluit numele echipelor care vor ocupa primele 6 locuri în clasament la finalul sezonului regulat.

CFR Cluj, FCSB, FC Botoșani, FC Voluntari, Universitatea Craiova și Farul Constanța sunt cele șase echipe care ocupă zona de play-off după 26 de etape jucate în sezonul 2021 – 2022, dar Marius Avram crede că formația din ilfov ar putea pica în play-out.

Rapid și FC Voluntari, excluse din lupta pentru play-off

Marius Avram și Dinu Gheorghe sunt de părere că nici Rapid București, echipa care ocupă locul 8 în clasamentul Ligii 1, nu are șanse la play-off.

„Nu sunt sigur de prezența lui FC Voluntari în play-off. Voluntari are cu Sepsi, FC Argel, CFR și FCSB. Eu cred că meciul decisiv o să fie cu Sepsi. CFR Cluj nu se va împiedica de Rapid.  Nu cred că Rapid mai poate prinde play-off-ul. Farul, FC Argeș și Voluntari au meciuri grele. Lupta e deschisă! Dacă merge pe stadionul nou (n.r. Rapid), atunci o să fie presiune, o să fie al 12-lea jucător… Așa au șanse”, a spus Marius Avram pentru ProSport LIVE.

Întrebat cum va arăta play-off-ul la finalul sezonului regular, Marius Avram a declarat: „CFR, FCSB, FC Botoșani și Craiova sunt 100%, o să mai fie și Farul. Bătălia o să se ducă pentru ultimul loc între Voluntari, Rapid și FC Argeș, dar cred că o să fie lupta între Voluntari și FC Argeș”, a spus fostul mare arbitru din România.

Și Dinu Gheorghe a creionat clasamentul play-off-ului și a exclus-o pe Rapid București dintre primele 6 echipe. „Eu cred că primele de acum (n.r. CFR Cluj, FCSB, FC Botoșani, FC Voluntari, Universitatea Craiova, Farul Constanța). Nu mai e timp! Locurile 7-8 nu dau speranțe că mai pot să depășească”, a spus și Dinu Gheorghe pentru ProSport LIVE.

Publicat: 16 02. 2022, 22:42