Răsturnare de situație, înainte de Dinamo – FCSB, derby-ul din Cupa României: „Nu cred că nea Gigi va juca cu rezervele!”. EXCLUSIV
This browser does not support the video element.
Dinamo – FCSB este derby-ul din Cupa României și va avea loc miercuri, 30 octombrie, de la ora 21:00, pe Arena Națională, iar înaintea partidei s-a produs o răsturnare de situație.
Ediția din acest an a Cupei României a început marți, 29 octombrie, dar cel mai interesant meci are loc miercuri, când față în față vor fi eternele rivale Dinamo și FCSB.
Un important om din fotbalul românesc nu crede că Gigi Becali va folosi rezervele în derby-ul Cupei României, Dinamo – FCSB
Gigi Becali a anunțat că va face schimbări multe în echipa de start a lui FCSB, astfel că dintre titularii care au jucat cu Rapid doar unul se va fi pe teren la meciul cu Dinamo. Fostul fundaș central Gabi Tamaș nu crede, însă, în această teorie.
„Până la urmă, toate echipele din Liga 1 vor să câștige Cupa, chiar și Petrolul, că e cel mai scurt drum spre cupele europene.
Anul trecut s-a dat vreo șansă Corvinului să câștige Cupa? Nu ai de unde să știi, surprize sunt în fotbal. Corect, valoarea este mult prea mare.
Un trofeu rămâne un trofeu, dar și un derby e un derby. Poate după meciul din campionat, Dinamo va arăta altfel. Depinde doar de ei. Nu cred că nea Gigi sau cei din staff-ul de la FCSB vor juca cu rezervele. Dar la FCSB rezervele se ridică aproximativ la nivelul titularilor”, a declarat Gabi Tamaș, la emisiunea ProSport Live.
„Având în vedere cât de jos a ajuns, din punct de vedere al reprezentării în cupele europene campionatul nostru, cu o echipă campioană trimisă la începutul preliminariilor din Champions League și cu două trimise în preliminarii de Conference League, contează enorm Cupa României, pentru că te trimite în Europa League.
Din punctul meu de vedere, e o mare nedreptate felul în care gândește UEFA repartizarea asta. Te chinui un sezon regulat să ajungi în play-off, acolo ai nevoie de o prestație foarte bună și termini pe 2 în campionat, ai lăsat în spate 14 competitoare după un sezon greu, iar din Cupă poți să mergi direct în Europa League, practic cu șase partide.
Cele trei meciuri din grupe, sferturile, semifinala și finala. Este o șansă de care Rapid București ar trebui să profite în acest sezon. La ce investiții s-au făcut, la cât de ezitant e parcursul din campionat, cred că prin Cupa României și-ar putea asigura un loc în cupele europene. La cum sunt premisele investiționale acolo, Rapid este o echipă îndreptățită să aibă capacitatea de a merge pe două planuri”, a transmis, la rândul lui, jurnalistul ProSport Gabriel Berceanu.
În primele două meciuri din etapa de debut a Cupei României, Petrolul Ploiești a învins, în deplasare, Agricola Borcea cu 3-0, iar Poli Iași și UTA au remizat, 1-1.