Răzvan Lucescu, despre greșelile din tinerețe. „Mă uit în spate și îmi dau seama că am fost un idiot!” Ce spune despre mentalitatea jucătorilor | VIDEO EXCLUSIV ProSport LIVE

Antrenorul echipei FC Brasov Razvan Lucescu a primit din partea clubului un autoturism marca Audi.
Vezi galeria foto - 2 poze

Răzvan Lucescu a vorbit pentru ProSport LIVE despre modul în care mașinile scumpe, banii și viața luxoasă îi afectează pe tinerii jucători.

Antrenorul lui Al Hilal susține că nu este o problemă dacă toți jucătorii sunt la același nivel, dar că fotbaliștii tineri își schimbă obiectivul și se motivează pentru un Ferrari în loc să dea totul pe teren. Totodată, Răzvan Lucescu a dezvăluit că și el a creat probleme în tinerețe, dar că a știut mereu cum să gestioneze situația.

Răzvan Lucescu a vorbit despre greșelile din tinerețe

„Dacă toți sunt la același nivel, atunci ce rost are să mai discutăm? Eu am spus că atâta timp există un mod corect de a lucra și când se vede o seriozitate, atunci jucătorul simte, se motivează. Nu contează o mașină sau altceva, ci trebuie să dea totul pe teren. E adevărat că pentru un tânăr începe să piardă din vedere care este scopul lui adevărat și se motivează pentru un Ferrari când vede pe lângă el un Ferrari. Asta a fost și o greșeală a noastră, a acestor generații care au venit după cea a lui Hagi. Jucătorul nostru a vrut să aibă totul ușor.

Aveam și eu mașină, dar nu am câștigat foarte mulți bani. Eu consider că eram un idiot când eram tânăr dacă mă uit în spate. Eu îl prindeam mai puțin pe tata pe acasă, dar eram un băiat serios. Am văzut în jurul meu cum trebuie să mă comport, dar aveam și eu ieșirile mele de tânăr. Am avut și cercel în ureche, am făcut petreceri, dar când eram pe teren dădeam absolut totul și stăteam cu orele să mă antrenez”, a spus Răzvan Lucescu pentru ProSport LIVE.

Publicat: 10 09. 2020, 11:31
Actualizat: 10 09. 2020, 12:54