Anton Petrea a identificat schimbarea pe care a adus-o instalarea lui Bogdan Lobonț pe postul de antrenor principal al celor de la Rapid.
„Pisica” a debutat pe banca celor de la Rapid București chiar în derby-ul cu FCSB, din etapa a cincea a play-off-ul Superligii, 2-2.
Anton Petrea, antrenorul care a obținut ultimul trofeu din palmaresul celor de la FCSB, consideră că sosirea lui Bogdan Lobonț a generat entuziasm în rândul jucătorilor, care și-au revitalizat prestația în derby-ul cu liderul, comparativ cu ultimele meciuri din mandatul lui Cristiano Bergodi.
Tranziția între cei doi antrenori a fost mai ușoară, întrucât Bogdan Lobonț a lucrat înainte în cadrul clubului pe postul de antrenoru cu portarii.
„În momentul când schimbi un antrenor, el fiind din staff-ul lui Bergodi (n.r. Bogdan Lobonț), nu a fost o mare schimbare. A fost o emulație. Despre declarația lui despre joc, pe ce a pus el preț, pe inimă, pe spiritul rapidist. S-a văzut o oarecare emulație în rândul jucătorilor”, a spus Anton Petrea, la ProSport Live.
Bogdan Lobonț a fost instalat ca antrenor principal al Rapidului după înfrângerea împotriva celor de la Sepsi Sfântu Gheorghe, în Giulești, 0-1. „Lobby” se va afla pe banca giuleștenilor până la sfârșitul actualului sezon.
Florin Motroc, fostul fotbalist al „alb-vișiniilor” consideră că plecarea lui Cristiano Bergodi este o pierdere pentru Rapid București, iar italianul este unul dintre cei mai buni antrenori care activează în campionatul intern.
„Am fost susținător al lui Cristiano Bergodi. E un antrenor foarte bun. Din punctul meu de vedere, este în top 3 în România. Cred că s-a întâmplat ceva în relația lui cu jucătorii și spectatorii. Mă aștept la o reacție din partea echipei.
Sunt ferm convins că sunt și ei afectați de tot ce s-a scris și s-a vorbit în jurul echipei”, a declarat Florin Motroc, potrivit Radio Sport Total FM.
Echipa lui Dan Șucu se află într-o situație critică. În play-off-ul Superligii, Rapid București nu a reușit să obțină numai un punct. Ultima victorie a giuleștenilor datează din 9 martie. Atunci, s-au impus chiar împotriva celor de la FCSB, 4-0.
În acest moment, Rapid București se află la 3 puncte în spatele ocupantei locului pentru barajul de Conference League, Farul Constanța. Giuleștenii mai au numai cinci partide pentru a redresa situația clubului și a-și îndeplini obiectivul de a participa în cupele europene.
Acesta este programul ultimelor cinci partide din Superliga ale Rapidului:
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER