Se anunță revoluție la Petrolul Ploiești! Care este obiectivul „găzarilor” pentru sezonul următor. VIDEO

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 4 poze

Petrolul Ploiești este aproape de a-și schimba acționariatul, iar Mehmet Topal, noul antrenor principal, este cu gândul la cupele europene.

Clubul de pe „Ilie Oană” este aproape de a fi preluat de oamenii de afaceri turci Serhan Cestinaya și Sertac Guven.

Noul antrenor al Petrolului are ca obiectiv calificarea în cupele europene

În anul centenarului, Petrolul Ploiești se află într-un moment ce ar putea schimba fața echipei. „Găzarii” sunt aproape de a fi preluați de doi oameni de afaceri turci, care doresc să readucă Petrolul printre cele mai puternice echipe din România. Astfel, noul antrenor al echipei ar urma să fie fostul internațional și campion al Turciei Mehmet Topal.

Claudiu Tudor, președintele „lupilor galbeni”, a mărturisit că tehnicianul turc este cu gândul la cupele europene. Mehmet Topal l-a asigurat pe oficialul celor de la Petrolul Ploiești că va face tot ce îi stă în putință ca echipa să revină pe scena europeană.

„Alaltăieri, în urma unei discuții cu Mehmet Topal, asta mi-a sugerat «Gândul meu este la cupele europene». Am zis să fim echilibrați, avem mult de lucru și a zis: «O să vezi. Muncesc 24 de ore din 24 și doar la asta mă gândesc!». Mă bucură acest lucru și sper să reușim să creștem acest club, nu numai aruncând declarații. Lucrurile se fac pas cu pas.

Mai întâi, să ajungă aici, să facă actele și după vom discuta ce se va mai întampla”, a spus Claudiu Tudor, la ProSport Live.

Petrolul Ploiești nu a mai jucat în cupele europene de aproape un deceniu

Petrolul Ploiești a evoluat pentru ultima dată în cupele europene în sezonul 2014-2015. Atunci, prahovenii nu au reușit să acceseze grupele Europa League, după ce au fost eliminați, în play-off, de Dinamo Zagreb.

Acesta a fost ultimul parcurs al celor de la Petrolul Ploiești în competițiile continentale:

  • Turul 2 preliminar: Petrolul Ploiești – Flamurtari (Albania), 2-0, 3-1.
  • Turul 3 preliminar: Petrolul Ploiești – Viktoria Plzen (Cehia), 1-1, 4-1.
  • Play-off: Petrolul Ploiești – Dinamo Zagreb (Croația), 1-3, 1-2.
Publicat: 06 06. 2024, 10:54
Actualizat: 08 06. 2024, 09:50