O fuziune istorică între FC Dinamo și CS Dinamo este tot mai probabilă, iar Andrei Nicolescu a anunțat la ProSport Live că sunt toate șansele ca gruparea din Superligă să devină foarte puternică.
Deja s-au început demersurile la Federația Română de Fotbal, iar în această perioadă se caută soluții pentru a se bate palma.
Conducătorul lui Dinamo le dă vești de ultimă oră fanilor formației din „Ștefan cel Mare”, în contextul în care o fuziune cu Clubul Sportiv a ajuns să fie o chestiune de zile.
Mai rămâne de rezolvat problema juridică, până când CS Dinamo va putea să intre în acționariatul clubului care a scris istorie în fotbalul românesc.
Dacă FC Dinamo duce o luptă grea pentru a se menține în Superliga, CS Dinamo are șanse mari să ajungă în al doilea eșalon cu secția de fotbal, acolo unde se bazează pe foarte mulți jucători tineri.
„Căutăm soluții în acest sens. Am fost la Federație, au fost mai multe discuții. Ne îndreptăm spre o soluție finală, care să aducă entitățile în același loc și să facem un Dinamo foarte puternic.
Din punct de vedere juridic, fuziunea este o procedură specială. Participarea celor de la CS în acționariat este soluția viabilă și care dă această uniune. CS își continuă activitatea la celelalte secții cu reglementări diferite”, a spus Andrei Nicolescu, la ProSport Live.
„(n.r. – Cum vezi viitorul? Vezi o unificare între cele două?) Asta ar fi dorinţa tuturor dinamoviştilor, dar, după cum ştii, deocamdată sunt anumite probleme juridice. Important e ca echipa din prima ligă să îşi rezolve problemele juridice. Şi, în principal, să rămână în prima ligă, fiindcă asta e cel mai important”, a declarat Ionuț Lupescu, la începutul acestui an, după ce a acceptat să lucreze pentru CS Dinamo.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER