Dennis Politic a fost măcinat de probleme medicale în acest sezon, însă fotbalistul începe să reintre în forma de dinaintea accidentării.
Jucătorul „câinilor” s-a accidentat împotriva celor de la Oțelul Galați, iar problemele medicale întâmpinate l-au ținut departe de teren timp de o lună.
Andrei Nicolescu, invitat la ProSport Live, a mărturisit că accidentarea suferită de Dennis Politic în meciul cu Oțelul Galați a fost punctul de decepție a formei fotbalistului. Deși și-a revenit după o lună, fotbalistul din Brașov a nu și-a regăsit forma de dinaintea problemelor medicale. Totuși, Extrema stângă a „câinilor” se află într-un proces de adaptare, iar forma sa începe să se îmbunătățească.
„El s-a accidentat la meciul cu Galați (n.r. Dennis Politic). A făcut un meci foarte bun, atunci, dar a ieșit accidentat și a ieșit din ritm mult. Din păcate, accidentarea a fost mult mai gravă decât s-a crezut inițial și a stat mai mult să își revină. Încă o dată, îți trebuie o perioadă să te adaptezi la nivelul la care erai sau la nivelul echipei, pentru că nu a mai fost jucătorul decisiv, așa cum era în meciurile de dinainte să se accidenteze.
Acum, în ultima perioadă, și-a revenit și se vede o creștere în capacitatea de efort, capacitatea de a lua decizii repede și e pe drumul cel bun”, a spus Andrei Nicolescu, la ProSport Live.
Dennis Politic a sosit, liber de contract, în vară la Dinamo București. Pentru formația din „Ștefan cel Mare”, mijlocașul a marcat șase goluri în 34 de partide. Ultima reușită a lui Dennis Politic a fost în meciul în care s-a accidentat, împotriva Oțelului Galați.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER