Soluția finală pentru atacul României lui Edi Iordănescu la EURO 2024, după dezastrul cu Liechtenstein: „Asta e necesar când te aperi în mare parte din timp!”. VIDEO
This browser does not support the video element.
Laszlo Balint știe ce stil de joc trebuie să adopte Edi Iordănescu la EURO 2024 pentru a pune în valoare atacul pe care îl are la dispoziție.
Lotul selectat pentru a reprezenta România la Campionatul European din Germania este cotat drept cel mai slab din întreaga competiție.
Laszlo Balint știe ce tactică trebuie să adopte „tricolorii”
Laszlo Balint a analizat posibilitățile tactice pe care le are România, pentru a-și putea pune în valoare jucătorii din compartimentul ofensiv. Tehnicianul consideră că cea mai bună tactică pe care o pot aborda „tricolorii” este cea a contraatacului, întrucât îi poate pune în valoare pe majoritatea jucătorilor de atac pe care Edi Iordănescu i-a convocat pentru Campionatul European ce va începe săptămâna viitoare, în Germania.
„Acest profil de atacant masiv, nouar, gen pivot, este necesar când te aperi în mare parte din timp. Adică, în ieșirea din defensivă poate fi punct de referință, poate juca pe el, dar partea de reactivitate contează foarte mult, adică să reacționezi în momentul în care interceptezi mingea.
Noi avem, începând cu Florinel Coman, Dennis Man, nu mai spun de Mihăilă, Denis Drăguș. Sunt jucători care pot apărea oricând și pot veni cu acest plus ofensiv, în primul rând ca prospețime fizică, dar apoi și ca realizări, că sunt jucători de spațiu”, a spus Laszlo Balint, la ProSport Live.
Lotul României pentru EURO 2024
Edi Iordănescu a convocat 26 de jucători în lotul pentru Campionatul European, anunțat vineri seara, după finalul meciului amical cu Liechtenstein, scor 0-0. Dintre cei 28 de fotbaliști aleși inițial, selecționerul a renunțat la portarul Răzvan Sava (CFR Cluj) și mijlocașul Constantin Grameni (Farul Constanța).
Portari: Horațiu Moldovan, Florin Niță, Ștefan Târnovanu.
Fundași: Andrei Rațiu, Vasile Mogoș, Radu Drăgușin, Bogdan Racovițan, Adrian Rus, Ionuț Nedelcearu, Andrei Burcă, Nicușor Bancu.
Mijlocași: Deian Sorescu, Ianis Hagi, Dennis Man, Marius Marin, Adrian Șut, Răzvan Marin, Nicolae Stanciu, Darius Olaru, Alexandru Cicâldău, Valentin Mihăilă, Florinel Coman.
Atacanți: Denis Drăguș, George Pușcaș, Denis Alibec, Daniel Bîrligea.