Sorin Cârțu sare în apărarea lui Andrei Ivan, după ce a ratat incredibil un penalty în Universitatea Craiova – FCSB: „Eu am pierdut două titluri de golgheter așa!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 5 poze

Sorin Cârțu, președintele clubului Universitatea Craiova, a vorbit în cadrul emisiunii ProSport Live despre ratarea uriașă a lui Andrei Ivan, extrema stânga în vârstă de 26 de ani a oltenilor, în meciul cu FCSB.

Sorin Cârțu sare în apărarea lui Andrei Ivan, după ce a ratat incredibil un penalty în Universitatea Craiova – FCSB

Meciul dintre Universitatea Craiova și FCSB s-a disputat duminică searăîn cadrul etapei a șasea a play-off-ului din Superliga, pe Stadionul „Ion Oblemenco” din Bănie, iar roș-albaștrii s-au impus cu scorul de 2-1, după golurile marcate de către Compagno, în minutul 45, respectiv Deian Sorescu, în minutul 84. Pentru olteni a punctat Elvir Koljic, din penalty, în minutul 90+4.

În minutul 79 al acestei întâlniri, arbitrul Istvan Kovacs a acordat penalty pentru Universitatea Craiova, pentru un presupus henț al lui Iulian Cristea, fundașul central în vârstă de 28 de ani al lui FCSB, în careu. Andrei Ivan și-a asumat responsabilitatea, însă a trimis pe lângă poartă.

Sorin Cârțu a făcut o comparație între el, pe vremea când era jucător, și Andrei Ivan, luându-i astfel apărarea căpitanului de la Universitatea Craiova.

„Nu știu ce să spun, sunt momente de mare încărcătură. Eu am dat multe goluri, dar golurile mele nu au fost date nici din penalty și nici din faze fixe, din lovituri libere, așa că nu am fost un executant, deși eram un jucător tehnic, au fost alții care…

La momentul ăsta, al penalty-ului, te încearcă multe sentimente și treci prin mai multe încercări. Și eu am pierdut două titluri de golgheter cu ratări de penalty-uri, unul cu Steaua, atunci cu Duckadam când am câștigat totuși partida și eu am dat patru goluri și unul cu un an înainte, la un meci cu Progresul București, când, tot așa, am dat două goluri și când a fost să mai dau un penalty, l-am ratat… Cu penalty-urile respective, aș fi avut două titluri de golgheter la ora actuală.

Deci e dificil când execuți penalty-ul. Ce m-a mirat așa… Execuția pe care a făcut-o Ivan, dar în rest să știți că nu e ușor să bați penalty și să îți asumi responsabilitatea”, a spus Sorin Cârțu, la ProSport Live.

Publicat: 02 05. 2023, 00:40