Subiectul Nicolae Stanciu la CFR Cluj a declanșat furia unui membru al Generației de Aur: „Asta e marea problemă a fotbalului românesc!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 4 poze

Florin Prunea nu acceptă ideea că lui Nicolae Stanciu îi este atât de la îndemână să fie cel mai bun fotbalist român.

Fostul internațional Florin Prunea a vorbit, la ProSport Live, despre interesul lui CFR Cluj pentru Nicolae Stanciu. Mijlocașul naționalei României joacă în prima ligă din China, unde are evoluții bune pentru Wuhan Three Towns.

CFR Cluj și-a manifestat recent interesul pentru Nicolae Stanciu, pe care vrea să îl aducă în Gruia încă din această iarnă. Patronul campioanei României, Nelu Varga, a confirmat pentru ProSporteste dispus să facă un efort financiar mai mare decât obișnuiește pentru a-și asigura semnătura internaționalului.

Subiectul Nicolae Stanciu la CFR Cluj a declanșat furia unui membru al Generației de Aur: „Asta e marea problemă a fotbalului românesc!”

Florin Prunea este de părere că Nicolae Stanciu a ajuns mult prea ușor jucătorul numărul 1 al României și a dat exemplul cumnaților Gică Hagi și Gică Popescu, „între care era șucărul cât casa” pentru această distincție.

„Problema este că am văzut… Dacă am ajuns ca problema cea mai mare a fotbalului românesc să îl aducem pe Stanciu din China și să îl mai punem și jucătorul numărul 1 al anului… Deci asta e problema mare a fotbalului românesc.

Păi, înainte se băteau… Doamne, ce era! Păi, da’, Hagi cu Popescu, cumnați, cumnați, dar stai liniștit că era șucărul cât casa între ei, tot timpul voiau să fie numărul 1. Se băteau cu cine mai era pe acolo, fotbaliști…”, a spus Florin Prunea, la ProSport Live.

Publicat: 16 11. 2022, 23:01