„Talismanul” care poate aduce titlul în Giulești! „Rapid poate fi campioană cu o singură condiție” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live
This browser does not support the video element.
Dumitru Dragomir, fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, a vorbit în cadrul emisiunii ProSport Live despre posibilitatea ca Rapid să câștige titlul de campioană a României în acest sezon.
„Talismanul” care poate aduce titlul în Giulești! „Rapid poate fi campioană cu o singură condiție”
Întrebat dacă Rapid poate obține titlul în acest sezon, Dumitru Dragomir a avut o reacție neașteptată. Fostul șef al Ligii Profesioniste de Fotbal a explicat că trupa din Giulești poate cuceri laurii de campioană, însă cu o singură condiție.
Dumitru Dragomir a criticat conducerea Rapidului pentru faptul că nu l-a păstrat în cadrul clubului pe Mihai Iosif, antrenorul care a promovat echipa în prima ligă.
„Poate fi campioană cu o singură condiție: să îl aducă pe Iosif la Centrul de Copii, să îl pună șeful Centrului de Copii sau ceva acolo, pentru că e imposibil… Iosif rămâne în istoria Rapidului. A promovat echipa, luând-o când nimeni nu mai credea. I s-a dat echipa pe mână ca să nu fie altul compromis, să fie Iosif compromis și a promovat și uitați unde e acum. Iosif a produs un miracol și e șomer și Rapidul nu îl ajută. Ăsta e un semn de întrebare foarte aspru, foarte accentuat”, a spus Dumitru Dragomir, la ProSport Live.
Marele regret al lui Mihai Iosif
În urmă cu o zi, Mihai Iosif a fost invitat în cadrul emisiunii ProSport Live și și-a exprimat regretul pentru faptul că nu a apucat să o antreneze pe Rapid într-un meci pe noua arenă din Giulești.
„(n.r. când erai antrenor acolo, simțeai dependența asta a echipei de Giulești?) N-am simțit-o că nu am avut acest noroc, această șansă, să antrenez niciun meci. E bine măcar că am prins primul antrenament, am rămas cu el. Dar e clar, Giuleștiul dă aripi echipei și se vede și în evoluțiile din acest sezon. Eu nu am jucat decât la Mioveni, de cele mai multe ori, și, de câteva ori, pe Arena Națională”, a spus Mihai Iosif, la ProSport Live.