Toate detaliile negocierilor secrete dintre acționarii lui Dinamo București și Gică Hagi! „Am pus totul la punct. Reticent din cauza trecutului stelist”. EXCLUSIV
This browser does not support the video element.
S-au aflat toate detaliile negocierilor secrete purtate de acționarii celor de la Dinamo București și Gică Hagi, pentru ca „Regele” să ajungă pe banca tehnică a „câinilor”.
Cristi Borcea a dezvăluit că și-a dorit să îl instaleze pe Gică Hagi la cârma trupei din „Ștefan cel Mare”, pe vremea când patrona echipa și a povestit despre motivele pentru care mutarea a picat în ultimul moment.
Cristi Borcea, detalii despre negocierile dintre Dinamo București și Gică Hagi
Cristi Borcea a fost prezent în studioul ProSport Live, unde a oferit mai multe detalii despre negocierile secrete purtate de acționarii celor de la Dinamo București și Gică Hagi, pentru ca „Regele” să ajungă pe banca tehnică a „câinilor”.
Chiar omul de afaceri a fost cel care și-a dorit să îl instaleze pe Gică Hagi la cârma trupei din „Ștefan cel Mare”, pe vremea când echipa era patronată de el și a dezvăluit și motivele pentru care mutarea a picat în ultimul moment.
Conform celor relatate de omul de afaceri, toate detaliile erau puse la punct, dar „Regele” s-a răzgândit în ultimul moment, din cauza „trecutului stelist” pe care îl are. Totodată, Cristi Borcea a povestit că a fost impresionat de faptul că Gică Hagi se gândea de pe atunci la viitorul fotbalului românesc, lucru pe care îl face și în prezent, având una dintre cele mai puternice academii de copii și juniori din România.
„Am vrut să îl aduc pe Hagi la Dinamo. Am și discutat, am pus totul de comun acord, până la ultimul detaliu. De atunci știa vârfurile de generații, știa cei mai buni trei jucători de la juniori de la Dinamo. Atunci eram mai mulți acționari, a fost și o reticență a lui, cu trecutul stelist”, a declarat Cristi Borcea, la ProSport Live.
Dinamo speră să facă un sezon de excepție
Cristi Borcea s-a retras din fotbal în anul 2012. De atunci, Dinamo București a traversat foarte multe momente dificile. Ultimul dintre ele a fost chiar în sezonul trecut, când „câinii” s-au salvat de la retrogradare în ultimul moment, în urma barajului.
Noul sezon de Superliga României a găsit o echipă a celor de la Dinamo mult mai puternică, decisă să ajungă în play-off.
Astfel, după primele șapte etape, „câinii” au reușit să acumuleze 12 puncte și să se afle pe poziția a doua a clasamentului. Mai mult de atât, trupa pregătită de Zeljko Kopic a reușit să se impună și în derby-ul disputat în fața celor de la Universitatea Craiova, cu scorul de 2-1.