Tudor Băluță, subiect de discuție între Gheorghe Hagi și Mircea Lucescu: „El m-a învățat arta promovării la jucătorii tineri” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live
This browser does not support the video element.
Gică Hagi a vorbit despre relația cu Mircea Lucescu și recentul transfer al lui Tudor Băluță la Dinamo Kiev într-un interviu oferit exclusiv pentru ProSport în care a răspuns mai multor intrebări care au stat pe buzele suporterilor și oamenilor din fotbalul românesc.
„Regele” crede că Tudor Băluță rămâne o soluție pentru echipa națională și că are nevoie de o echipă care să-i dea încredere.
Hagi admite că Mircea Lucescu, actualul antrenor de la Dinamo Kiev, i-a schimbat cariera și l-a învățat multe lucruri pe care le-a pus în practică atunci când a ajuns manager la Viitorul.
Tudor Băluță, subiect de discuție între Gheorghe Hagi și Mircea Lucescu: „El m-a învățat arta promovării la jucătorii tineri”
„Nici Messi nu bătea lovituri libere la 22 de ani cum batea la 28? Eu zic doar să avem rabdare cu jucătorii români, au un potențial enorm, pot reprezenta România la cel mai inalt nivel.
Cum e Baluță acum la Kiev…Ușor-ușor. Trece printr-o perioadă în care trebuie să gasească o echipă care să-l aprecieze și să-i dea spațiu. ÎI trebuie un antrenor care să-i dea răbdare, incredere, timp, apoi el trebuie să demonstreze. Lucrurile vor merge. Joacă 6 minute în Champions League, stă cu nea Mircea, va crește indiferent ce se va intâmpla, va fi mult mai bun”, a declarat Hagi.
„Am vorbit cu Mircea Lucescu despre tineri și despre Băluță. Mircea Lucescu m-a învățat arta promovării la jucătorii tineri, prima oară l-am cunoscut la cantonament la munte. Eram foarte tânâr, la Poiana Brașov, la 17 ani. Mircea Radulescu a fost si la noi, la Luceafarul, venea la antrenamente, era secundul lui, cu el vorbeam mai mult”, a încheiat Hagi.
Gică Hagi (55 de ani) a renunțat la banca tehnică a Viitorului, echipă pe care o și patronează, pe 1 august 2020, după ce în ultimii 6 ani a reușit super performanțe cu gruparea din Constanța din postura de antrenor principal, dar fostul internațional are alte preocupări în acest moment.