Un fost golgheter al Superligii a mărturisit care e cel mai mare regret al lui: „Nu știu care au fost motivele”. VIDEO
This browser does not support the video element.
Marian Savu, golgheterul Superligii din sezonul 1999 – 2000, a mărturisit că cel mai mare regret al lui este că nu a evoluat pentru națională.
Atacantul a reușit să înscrie peste 70 de goluri la nivelul primei ligi, însă nu a îmbrăcat niciodată tricoul primei reprezentative a României.
Marian Savu, despre cel mai mare regret din cariera lui
Marian Savu, invitat la emisiunea ProSport Live, a mărturisit că, în 1993, a fost aproape de a se transfer în Belgia, iar președintele clubului Dinamo București de la acea vreme, Vasile Ianul, i-a oferit numai o mie de dolari din suma de transfer pe care trebuia să o încaseze fotbalistul. Totuși, negocierile au picat, iar atacantul a revenit în România.
Fostul golgheter al primei ligi recunoaște că, deși a avut performanțe notabile individual, nu a fost convocat niciodată la lotul național, fapt ce i-a provocat un regret fotbalistului. De asemenea, Marian Savu compară situația lui cu cea a altor fotbaliști care evoluează în prezent și, în ciuda performanțelor individuale remarcabile, nu se află pe lista selecționerului.
„În doi ani am dat 40 și ceva de goluri la FC Național. Eu am avut o perioadă grea, că eu am pierdut. Deci, la 21 de ani eram vândut în Belgia de Vasile Ianul. Cred că și azi am ziarul ăla în casă (n.r. râde). A luat banii pe mine și mi-a dat și mie o mie de dolari, să am și eu de cheltuială.
Îmi aduc aminte că eram în pregătire, în Belgia, și venise după mine să semnez, să rămân acolo. La 21 de ani am fost golgheter și am fost îndepărtat de la echipă. Nu știu care au fost motivele și am pierdut câțiva ani, până m-am regăsit la FC Național. Am pierdut câțiva ani din fotbal, care m-au distrus pe mine.
Cel mai mare regret al meu a fost ca n-am jucat și eu un meci, două la echipa națională. Și acuma observ că cei care ies golgheter nu primesc o șansă”, a spus Marian Savu, la ProSport Live.
Marian Savu, golgheterul Superligii în sezonul 1999 – 2000
Marian Savu a evoluat de-a lungul carierei la echipe importante precum Dinamo București, Rapid București sau Petrolul Ploiești, însă cea mai bună formă din cariera sa a avut-o în tricoul celor de la Progresul București. Mai precis, în sezonul 1999 – 2000, „vârful” a reușit să fie cel mai bun marcator al campionatului intern, cu 20 de goluri. Acesta a fost urmat în topul golgheterilor de Adrian Mutu, care a avut 18 reușite.
Fostul fotbalist a evoluat și în străinătate, la Șahtior Donețk, unde a reușit să evolueze în cupele europene. Atacantul a reușit să înscrie și un gol în cele 12 partide disputate în compețiile continentale.