Florin Prunea, fostul mare internațional român, e sigur că naționala Germaniei va merge în optimile Campionatului Mondial din Qatar.
Germania a început destul de slab Campionatul Mondial din Qatar. După ce a pierdut meciul cu Japonia, scor 1-2, din Grupa E, selecționata nemților a remizat cu Spania, scor 1-1, iar după două etape se află pe ultimul loc în clasament.
După ce Germania a remizat cu Spania, scor 1-1, și a câștigat un punct în două meciuri jucate în Grupa E, Florin Prunea pariază pe selecționata nemților.
Fostul jucător al echipei naționale a României este de părere că Germania „nu o va ierta” pe Costa Rica în ultimul meci din Grupa E și va merge alături de Spania în optimile de finală ale Campionatului Mondial din Qatar.
„Nu e prima dată când Germania începe mai greu o competiție. Dacă reușește să treacă de grupe, iar eu cred că vor trece, o să vezi o altă Germania. Eu cred că nu a găsit cheia, dar un egal cu Spania îți dă o încredere fantastică. Germania nu te iartă când joacă meciurile decisive. Dacă ești o echipă cu șansa a doua, nemții nu prea greșesc”, a spus Florin Prunea pentru ProSport Live.
Partida dintre Germania și Costa Rica se joacă joi, 1 decembrie, ora 21.00, în ultima etapă din Grupa E, iar duelul este transmis la TV de TVR 1 și este Live Video Online pe www.prosport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER