Un fost mare arbitru din România, acuzat că este un apropiat al lui CFR Cluj: „La un titlu câștigat sărbătorea într-un birou cu Bilașco și Marian Copilu” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 4 poze

În direct la ProSport Live, s-a discutat, printre altele, și despre meciul dintre CFR Cluj și Rapid, din prima etapă a play-off-ului Superligii, și s-a ajuns, inevitabil, și la capitolul arbitraj.

Un fost mare arbitru din România, acuzat că este un apropiat al lui CFR Cluj: „La un titlu câștigat sărbătorea într-un birou cu Bilașco și Marian Copilu”

Moderatorul Mihai Mironică, Dinu Gheorghe, fost președinte la clubul din Giulești, și Andrei Trifan, redactor-șef ProSport, și-au dat cu părerea cu privire la arbitrul care ar putea fi delegat la acest duel, plecând de la faptul că în istoria recentă au existat niște controverse din acest punct de vedere în urma confruntărilor directe dintre cele două echipe „feroviare”.

La un moment dat în cadrul acestei discuții s-a ajuns la acuzațiile pe care le-a făcut de-a lungul timpului Ion Crăciunescu la adresa lui Istvan Kovacs, cum că acesta din urmă ar fi un „apropiat” al campioanei României, prin prisma faptului că el locuiește în Cluj-Napoca.

În acest context, Andrei Trifan a povestit un episod care are menirea de a-l pune pe fostul mare arbitru român în situația de a părea el mai degrabă un „apropiat” al clubului din Gruia decât pe Istvan Kovacs.

Dinu Gheorghe: „Rapid a câștigat de multe ori la Cluj. 1-0 cu Șumudică, 5-0 cu Răzvan. Fluieră Cătălin Popa iar? Că el a fost atunci la Giulești, la 2-1. Probabil că Barbu de la Făgăraș. Să sperăm că o să fie un meci frumos”.

Mihai Mironică: „Bine că nu vine Istvan Kovacs de la Satu Mare, de fapt de acolo din cartier din Cluj”.

Dinu Gheorghe: „Dar el stă în Cluj, nu?”

Mihai Mironică: „Așa spune Ion Crăciunescu, că îi știe și adresa”.

Andrei Trifan: „Ion Crăciunescu îi știe adresa lui Istvan Kovacs din Cluj? Același Ion Crăciunescu, care la un titlu câștigat de CFR Cluj sărbătorea într-un birou cu Bilașco și Marian Copilu? Când s-a decernat, un meci cu Craiova, da. (Dinu Gheorghe: „A fost invitat, cu televiziunea dânsului”)  A fost invitat, știți cum e. Să nu judecăm faptul că stai într-un oraș… Nu înseamnă neapărat că ai niște legături. Eu zic că, dacă aș fi fost FCSB să spun și aș fi avut un meci cu CFR Cluj, mai teamă mi-ar fi fost cu Ion Crăciunescu la centru decât cu Istvan Kovacs, apropo de zona asta”.

Dinu Gheorghe: „Supărarea dintre Porumboiu și Crăciunescu a fost acel joc CFR cu U Cluj cu scandal, când s-a dispus rejucarea, pentru că atunci Porumboiu acuză mereu că Tudor, arbitrul care a fost la centru atunci, a făcut un raport suplimentar la indicația lui Crăciunescu. El voia să piardă ambele echipe cu 3-0, la ce bătaie a fost, și atunci Vasluiul devenea campioana României, asta este…”

Publicat: 17 03. 2023, 22:42