Daniel Pancu a vorbit în cadrul emisiunii ProSport LIVE despre transferurile făcute de Universitatea Craiova în această vară și crede că oltenii ar putea să fie forțați să schimbe sistemul.
Universitatea Craiova i-a adus în această vară pe Ivan Martic, Raul Silva, Sergiu Hanca și Rivaldinho, iar după venirea foștilor jucători de la MKS Cracovia ar putea ca sistemul de joc al oltenilor să se schimbe în 4-2-2.
Daniel Pancu susține că Laszlo Balint a avut cele mai bune rezultate atunci când echipa lui juca în sistemul 4-4-2, nu în 4-2-3-1, așa cum o face Universitatea Craiova în prezent.
Totodată, Daniel Pancu a ținut să îi felicite pe olteni pentru transferul lui Sergiu Hanca, însă venirealui Rivaldinho a fost pusă sub semnul întrebării de către fostul antrenor al Rapidului.
„Hanca deja e o certitudine, un jucător care a evoluat ani buni într-un campionat foarte puternic, cel puțin fizic, am văzut lucrul ăsta și la echipa națională când a intrat. (n.r. despre Rivaldinho) Cu Koljic și cu Markovic (n.r. pe post)…
Poate se schimbă sistemul și la Craiova, nu știu, pentru că auzisem că pleacă Gustavo, de exemplu, iar Gyuszi Balint, la toate echipele pe care le-a antrenat, sau marea majoritate, a jucat 4-4-2, în sistemul ăsta, cu doi atacanți, un joc mult mai direct, un joc bine dezvoltat, un joc cu care își crea foarte multe ocazii. Eu zic că Hanca va fi titular din prima. L-au transferat ca titular. E ciudat la Rivaldinho. Sau poate pleacă Markovic. De urmărit”, a spus Daniel Pancu, la ProSport Live.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER