Universitatea Craiova tremură înaintea meciului cu FCSB. Oltenii se tem că pot rata play-off-ul. „Ne poate costa și mai mult pe viitor!” VIDEO
This browser does not support the video element.
Universitatea Craiova a fost învinsă de Farul Constanța în primul meci oficial din 2024, iar acum oltenii tremură.
După ce au pierdut cu gruparea lui Gică Hagi și au rămas cu 34 de puncte în clasamentul Superligii, la un singur punct în fața celor de la Sepsi OSK și Farul Constanța, oltenii au mari emoții înaintea duelului cu FCSB programat duminică, 29 ianuarie, ora 20.00.
Emoții pentru Universitatea Craiova înaintea meciului cu FCSB. De ce se tem oltenii
Sorin Cârțu, fostul președinte al grupării finanțate de Mihai Rotaru, a vorbit despre cât de mult o poate afecta pe Universitatea Craiova înfrângerea suferită cu Farul Constanța pe stadionul „Ion Oblemenco”.
Mai mult, fostul oficial din Bănie crede că meciurile pe care Universitatea Craiova le va juca cu FCSB și Sepsi OSK în următoarele două etape din Superliga vor fi decisive pentru olteni și a explicat de ce.
Sorin Cârțu susține că este foarte important ca Universitatea Craiova să nu piardă meciul cu FCSB din runda următoare, astfel riscă să iasă din lupta pentru play-off.
„A fost un meci pe care puteam să îl câștigăm și noi (n.r cel cu Farul Constanța). Au fost niște momente decisive în conjunctura jocului. E o înfrângere care a durut, ar care ne poate costa și mai mult pe viitor.
Dacă nu câștigăm partida cu FCSB sau cea cu Sepsi, atunci o avem grea… Îmi dau fiori cele două meciuri pentru obiectivul minim, iar acela este de a ajunge în play-off”, a spus Sorin Cârțu, fostul președinte de la Universitatea Craiova, pentru ProSport LIVE.
Universitatea Craiova poate pica pe 7 dacă pierde cu FCSB
După 22 de etape jucate în sezonul 2023-2024 din Superliga, Universitatea Craiova se află pe locul 4 în clasament, cu 34 de puncte, la unul în fața celor de la Sepsi OSK și Farul Constanța și la două în spatele Rapidului și CFR-ului.
În cele 22 de etape jucate în sezonul 2023-2024, Universitatea Craiova a bifat nouă victorii, șapte rezultate de egalitate și șase înfrângeri, iar golaverajul echipei este de 32 de goluri date și 25 primite.
Dacă Universitatea Craiova o învinge pe FCSB în etapa 23 din Superliga, duminică, 28 ianuarie, ora 20.00, atunci formația patronată de Mihai Rotaru face 37 de puncte și urcă pe locul doi, dar trebuie să spere ca CFR Cluj să se încurce cu FC Voluntari, iar Rapid cu Dinamo.
În caz contrar, Universitatea Craiova poate pica până pe 7 în clasamentul din Superliga, dar trebuie ca Sepsi OSK să o învingă pe UTA Arad, Farul Constanța să câștige duelul cu FC U Craiova, iar U Cluj să se impună la Iași.