Marcel Pușcaș, directorul executiv al echipei FC U Craiova, a vorbit în cadrul emisiunii ProSport Live despre intrarea criminală a lui Valentin Țicu, fundașul stânga în vârstă de 23 de ani de la Petrolul Ploiești, asupra lui Dragoș Iancu, mijlocașul central în vârstă de 21 de ani de la Hermannstadt.
Valentin Țicu l-a vizitat pe Dragoș Iancu la spital, după ce i-a rupt piciorul. Jucătorul Petrolului va afla în cursul zilei de 4 octombrie pentru ce perioadă va fi suspendat.
Marcel Pușcaș a trăit un deja-vu odată cu acest incident, pentru că la rândul lui a fost accidentat grav pe vremea când era jucător de către Marcel Sabou. Ulterior, agresorul nu l-a mai contactat, deși Marcel Pușcaș și-a dat acordul ca acesta să nu fie suspendat.
În acest context, Marcel Pușcaș îl avertizează pe Valentin Țicu să își păstreze umanitatea față de Dragoș Iancu și în viitor.
„Nu sunt foarte dur cu Țicu. Eu îl apreciez pe Țicu ca fotbalist, chiar îmi place și am și spus că are o perspectivă foarte frumoasă și sunt convins că va pleca de la Petrolul și probabil că va fi urmașul lui Bancu la echipa națională de seniori. Dar poza respectivă în care tu, cel care l-ai accidentat pe pacientul din poză, pe Iancu… Uitați-vă puțin la privirea respectivă… Adică «îmi face plăcere că sunt aici, să mă vedeți că mă îngrijesc de Iancu, sunt alături de el». Problema e că dacă o ține așa și va avea mereu grijă sau măcar cu un telefon, nu neapărat financiar, de Iancu și să își aducă aminte de acest eveniment pentru Iancu, atunci da, o să îmi combată punctul de vedere Țicu. Dar dacă o face doar pentru 2-3 poze și pentru a reveni în joc și pentru a diminua suspendarea și așa mai departe, după care îl ignoră încă o viață pe Iancu… O fractură deschisă la gleznă este extrem de gravă, adică acolo sunt toate ligamentele, cine știe puțină anatomie își dă seama de gravitate. E foarte grav și revenirea lui Iancu, din păcate, va fi de lungă durată. Degeaba îi dai niște bani acum și îl ajuți o lună, două, trei, dar după aia nu îl mai bagi în seamă măcar cu un telefon, cu un «La mulți ani!», cu ceva de genul ăsta.
Este vorba despre umanitate, despre caractere și aș vrea ca Țicu, prin ce am scris eu (n.r. pe Facebook), eventual, dacă citește, nu să fie supărat, se întâmplă în sport lucruri de genul ăsta, sunt și lucruri mai grave, dar să țină cont de acest moment care pentru unul a însemnat poate sfârșitul carierei și el o să își continue cariera. Să nu uite acest moment în care a distrus un om. Să îi dea un telefon, să îi spună «La mulți ani!» sau «Sărbători fericite!». Atâta tot”, a spus Marcel Pușcaș, la ProSport Live.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER