Moartea lui Diego Maradona nu a șocat chiar pe toată lumea: „Speram cu toții să nu se întâmple, dar ne așteptam” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live
This browser does not support the video element.
Vali Negru, fostul antrenor secund al lui Adrian Iencsi la Rapid, a fost invitatul emisiunii ProSport Live, și a vorbit, printre alele, despre subiectul momentului: moartea fostului mare fotbalist argentinian, Diego Maradona.
Miercuri, 25 noiembrie, El Pibe de Oro s-a stins din viață la vârsta de 60 de ani, în urma unui stop cardiac. Moartea sa a adus doliu în lumea fotbalului mondial și a șocat o lume întreagă, mai ales că acesta venea după o intervenție chirurgicală pe creier, despre care s-a spus că a decurs perfect.
Este bine cunoscut faptul că Diego Maradona a avut o viață zbuciumată, în care nu s-a ferit de niciun viciu și, tocmai de aceea, Vali Negru se aștepta ca argentinianul să ne părăsească la un moment dat, dar recunoaște că nu credea că o va face chiar așa devreme.
Vali Negru nu e surprins de moartea lui Diego Maradona
„E o tragedie pentru toată lumea fotbalului și nu numai, dar a fost situația lui, și-a trăit viața și cred că aveam câteodată așteptări că lucrul ăsta se poate întâmpla întâmpla în cazul lui. Speram cu toții să nu se întâmple așa curând, dar asta e viața”, a spus Vali Negru, la ProSport Live.
O astfel de reacție realistă cu privire la moartea lui Diego Maradona a avut și Alexandru Chipciu, mijlocașul în vârstă de 31 de ani al lui CFR Cluj, după meciul cu AS Roma, pierdut cu scorul de 0-2, în etapa a patra a grupelor Europa League.
„Acum o săptămână nu-l băga nimeni în seama. Acum, facem nebunie: «Mamă, ce zeu, ce fotbalist». Probabil, a fost cel mai mare jucător din toate timpurile, așa cred, pentru că nu l-am prins. Dar asta e viața, a murit, Dumnezeu să îl ierte”, a spus Alexandru Chipciu, la flash-interviurile de după meci.
- Diego Armando Maradona a fost înmormântat azi-noapte, la Buenos Aires, lângă părinții săi! Imaginile durerii. Cine a participat la ceremonie