Veste uriașă pentru Dinamo și Rapid: Petrolul Ploiești a anunțat oficial câți bani vrea pentru noua senzație din Superliga, Mihnea Rădulescu. EXCLUSIV

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 5 poze

Dinamo și Rapid au aflat „prețul corect” pentru Mihnea Rădulescu, un oficial de la Petrolul recunoscând că noua senzație din Superliga poate pleca de la echipa din Ploiești.

Mijlocașul de bandă dreaptă Mihnea Rădulescu, legitimat la Petrolul, a atras atenția mai multor cluburi din Superliga, printre care Dinamo și Rapid.

Cât cere Petrolul Ploiești pe Mihnea Rădulescu, noua senzație din Superliga

În acest sezon competițional, el a fost prezent pe teren în 11 meciuri de campionat, marcând 4 goluri. A înscris gâte unul cu Unirea Slobozia și FC Botoșani, de fiecare dată în deplasare, și de două ori cu FC Hermannstadt, acasă. Președintele grupării, Claudiu Tudor, spune că nu ar fi exclus ca jucătorul să plece în perioada de transferuri din iarnă.

„Pentru prețul corect, orice jucător de poate vinde. S-a tot discutat și despre subiectul Lukas Zima. El până la urmă este un jucător care a venit liber, și-a făcut datoria față de club și a fost vândut pe un preț bun.

La fel și cu Mihnea, dacă va avea o ofertă bună, vom discuta atunci. Vorbim despre 500-600-700.000 de euro în momentul acesta. Dacă el va marca, cu siguranță prețul va mai crește.

Dar nu aș mai pune bază în acest moment pe acest lucru. La iarnă vom vedea dacă avem oferte pentru ei.

Important este ca ei să rămână pe locul 2, cota lor să crească, prezențele la echipele naționale deja au început să apară.

Huja este într-o creștere evidentă de formă, Boțogan la Under 20, Mihnea, la fel, la Under 21, Roche în naționala Beninului.

Avem jucători buni, inclusiv pe Stancovici care a venit foarte bine din spate, sau Denis Radu. Avem copii buni și am creat o echipă bună, cu jucători de viitor, care cu siguranță vor confirma”, a spus Claudiu Tudor, președintele Petrolului, la emisiunea ProSport Live.

Mihai Stan, impresarul jucătorului, a dezvăluit că cel puțin patru echipe din Superliga, FCSB, Dinamo, Rapid și Sepsi, s-au interesat de serviciile fotbalistului, dar este exclus să plece de la Petrolul în acest an.

Publicat: 29 10. 2024, 18:57