Vești bune pentru FCSB, după calificarea în grupele Conference League: „Nu trebuie să îi sperie numele adversarilor!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live
This browser does not support the video element.
Florin Gardoș, fostul fundaș central al lui FCSB, a fost invitat în cadrul emisiunii ProSport Live și a analizat grupa din care face parte echipa lui Nicolae Dică în Conference League.
FCSB s-a calificat în grupele Conference League, după ce a învins-o pe Viking în Norvegia, cu scorul de 3-1. În tur, roș-albaștrii au pierdut cu scorul de 1-2.
FCSB și-a aflat, în cursul zilei de vineri, și adversarii din grupele Conference League: West Ham United, Anderlecht și Silkeborg.
Vești bune pentru FCSB, după calificarea în grupele Conference League
Fost jucător la Southampton, în Premier League, Florin Gardoș este de părere că West Ham nu o va ataca pe FCSB cu toate forțele în Conference League, motiv pentru care roș-albaștrii au șanse mari să se califice în primăvara europeană.
„West Ham a cam fost o echipă importantă în ultimii ani în Premier League. A fost aproape tot timpul în primele zece. E o echipă care în momentul de față are un stadion nou, inaugurat cred că prin 2019. E o echipă important din Anglia. Acum traversează un moment prost în acest început de sezon, cu zero puncte și e greu să îți dai seama la ce nivel sunt. Oricum ținând cont că totuși Conference League e o competiție nouă, fără prestigiu, m-aș mira să văd, nu știu, nu vorbesc doar de meciul cu FCSB, ci în general, indiferent cu cine vor juca din grupă, să văd mai mult de 2-3 titulari.
Competițiile interne, pentru echipele din Anglia, sunt mult mai importante decât restul competițiilor, exceptând Champions League, acolo e cu totul altă poveste.
Privind așa grupa în ansamblu, nu cred că trebuie să ne sperie sau să îi sperie numele echipelor, pentru că și Anderlecht este într-adevăr o echipă cu istorie și aparent spui «Mamă, e Anderlecht și e un club mare», dar nu cred că vor da o importanță atât de mare competiției.
Nici FCSB nu cred că se va concentra așa mult pe Conference League, pentru că am văzut că nu pot în momentul de față pe ambele planuri. Ok, ai neglijat campionatul până ai intrat în grupe, dar de aici încolo nu mai poți să faci chestia asta. Trebuie neapărat să folosești cel mai bun prim 11 în campionat, pentru că riști să nu mai ai nicio șansă la titlu”, a spus Florin Gardoș, la ProSport Live.