Fed Cup | România – Elveția, 2-0 după prima zi. Halep a adus prima victorie, în decisiv. Pariu confirmat: Begu a rezistat în primul set, apoi a dominat-o pe Bacsinszky | 2 declarații îngrijorătoare de la Simona: „Am făcut contractură. Nu mă așteptam ca zgura să fie atât de…”

Fed Cup | România - Elveția, 2-0 după prima zi. Halep a adus prima victorie, în decisiv. Pariu confirmat: Begu a rezistat în primul set, apoi a dominat-o pe Bacsinszky | 2 declarații îngrijorătoare de la Simona:
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • România conduce Elveția, scor 2-0, la capătul primei zile a barajului de accedere în Grupa Mondială Fed Cup.
  • Simona Halep, în postura de primă rachetă, a adus primul punct, scor 6-3, 1-6, 6-1 cu Viktorija Golubic (115 WTA). Liderul mondial a declarat, la conferința de presă, că a fost surprinsă de faptul că zgura de la Cluj a fost atât de lentă, iar la început de meci a suferit o contractură la picior, din cauza emoțiilor.
  • Irina Begu (38 WTA) a dublat avantajul României, învingând-o pe prima rachetă a Elveției, Timea Bacsinszky (46 WTA), scor 6-4. 6-1.

Echipa de Fed Cup a României s-a apropiat la o victorie de primul eșalon valoric al Fed Cup, după ce Simona Halep și Irina Begu au luptat, sâmbătă, timp de trei ore și un minut, pentru două victorii clare împotriva elvețiencelor.

Simona Halep a avut parte de un meci fluctuant, în care luna de pauză și lipsa jocurilor oficiale pe zgură s-au văzut. Chiar dacă în setul doi nu a câștigat decât un singur game și a fost pedepsită cu 15 lovituri câștigătoare de Golubic, forcingurile din finalul primului set (cinci game-uri câștigate la rând) și din decisiv (încheiat cu un 6-1 în oglindă față de al doilea) nu i-au oferit variante elvețiencei de pe locul 115 WTA.

Irina Begu a gestionat bine partida cu Timea Bacsinszky, confirmând încrederea acordată de căpitanul-nejucător Florin Segărceanu. Victoria la mare luptă din primul set, după al treilea break, i-a netezit calea Irinei în fața unei jucătoare care încă nu își găsește ritmul obișnuit, după operația la mâna dreapta și pauza prelungită din circuit.

Prima reacție a Irinei Begu, după victoria de sâmbătă.

16:55 ROMÂNIA CÂȘTIGĂ‚ AMBELE PARTIDE PROGRAMATE SÂMBĂ‚TĂ‚ ȘI CONDUCE ELVEȚIA CU 2-0 ÎN BARAJUL PENTRU ACCEDEREA ÎN ELITA DE 8 A FED CUP. Irina Begu a închis partida cu Timea Bacsinszky într-o oră și 16 minute, scor 6-4, 6-1.

 


16:45 Racheta numărul unu a Elveției se îngroapă din ce în ce mai clar în zgură. Slice-urile sale de pe forehand nu o deranjează pe Irina, care ia dublul break. Begu – Bacsinszky 6-4, 4-1. 1-0 la general pentru România


16:38 Timea pierde break după două rame consecutive în game-ul pe serviciu. Begu – Bacsinszky 6-4, 2-1. 1-0 la general pentru România


16:25 Două declarații care ne dau de gândit, din conferința de presă a Simonei Halep. A fost surprinsă de suprafața de joc, dar și de propriile emoții, care i-au provocat probleme fizice.

 


16:20 SET câștigat de Irina Begu! 6-4! Jucătoarea noastră câștigă un prim set în care a reușit același număr de lovituri câștigătoare ca și semifinalista de la Roland Garros și în care a avut o eroare neforțată în plus. Begu – Bacsinszky 6-4. 1-0 la general pentru România


16:17 Irina Begu face un al treilea break, cu o contrascurtă de excepție. Begu – Bacsinszky 5-4. 1-0 la general pentru România


16:13 REBREAK. Irina scade puțin intensitatea pe serviciu și, la a treia minge de rebreak, este bătută de prima rachetă a Elveției. Bucureșteanca a avut șansă la o scurtă prea joasă a Timeei, oprită de fileu, însă egalitatea este inevitabilă. Begu – Bacsinszky 4-4. 1-0 la general pentru România

9 din 15 puncte a câștigat Begu pe primul serviciu, 9 din 10 pe al doilea


16:05 Irina Begu reușește break-ul. Timea Bacsinszky variază bine, dar Irina are ultimul cuvânt. Begu – Bacsinszky 4-3. 1-0 la general pentru România


15:59 Ture confortabile de serviciu pentru ambele jucătoare. Irina se impune la 15, Timea – la zero. Begu – Bacsinszky 2-3. 1-0 la general pentru România


15:50 REBREAK! Timea punctează cu o scurtă-marcă înregistrată, lovită cu două mâini pe rachetă, însă face și dublă greșeală, iar Irina își repară greșeala. Begu – Bacsinszky 1-2. 1-0 la general pentru România


15:45 Break pentru Bacsinszky. Begu a greșit deja neforțat de patru ori și nu izbutește să returneze mingile care îi caută cu precădere reverul. Begu – Bacsinszky 0-2. 1-0 la general pentru România


15:35 Începe meciul al doilea al zilei, Begu – Bacsinszky, cu Timea la serviciu. Elvețianca deschide meciul cu as, lovitură câștigătoare și atacuri îndreptate spre reverul Irinei. Begu – Bacsinszky 0-1. 1-0 la general pentru România


14:57 Simona Halep aduce primul punct României. 6-3, 1-6, 6-1, în fața Viktorijei Golubic. Pentru liderul mondial, a fost vizibilă lipsa de meciuri pe această suprafață, faza de adaptare în care se află în aceste zile, iar diferențele de nivel au fost evidente în jocul celei mai bune tenismene a lumii. Setul doi – un rateu, cu statistici dure pentru prima jucătoare a lumii. Plusul valoric și mobilizarea au făcut diferența.

Simona a admis că ‘a fost de trei ori mai greu decât în finala de la Australian Open’. Detalii: AICI.

Pentru a șaptea oară în carieră, Simona Halep aduce primul punct pentru România în Fed Cup, ajungând la 15 victorii în competiția pe națiuni a tenisului feminin – la simplu, a 17-a per total (simplu și dublu).


14:53 Încă un break pentru Simona Halep! România – Elveția 6-3, 1-6, 5-1


14:48 Simona avansează spre primul punct al României: cedează un singur punct pe serviciu. România – Elveția 6-3, 1-6, 3-0


14:39 Simona se desprinde! Golubic este un pachet de nnervi, pentru că s-a apărat fantastic, a reușit o super-lovitură de trecere pe lângă Simona, însă cea mai bună jucătoare a lumii este sută la sută implicată în acest meci și câștigă tura de serviciu. România – Elveția 6-3, 1-6, 3-0

Iar Sorana Cîrstea trăiește meciul la intensitate și mai mare. Dă o palmă tuturor celor care au acuzat-o că ‘s-a bosumflat’.


14:35 Break, Halep. Simona s-a trezit, sala s-a trezit: atacul vine în momentul oportun și respirăm cu toții. România – Elveția 6-3, 1-6, 2-0


14:30 Simona deschide decisivul cu game câștigat pe serviciu. România – Elveția 6-3, 1-6, 1-0


14:29 Statistica setului doi, prezentată de site-ul Fed Cup, este incredibilă: Simona Halep a câștigat în total în manșă două puncte în plus față de numărul de lovituri câștigătoare avute de Golubic.

  • Puncte câștigate – Halep 17, Golubic 29
  • Lovituri câștigătoare – Halep 5, Golubic 15
  • Erori neforțate – Halep 10, Golubic 4

14:20 Ce punct face Simona la minge de set pentru Golubic! O scurtă de manual îi dă șah-mat elvețiancei. Viktorija face apoi dublă greșeală la egalitate, vine oportunitate de break pentru Simona, dar returul româncei este ezitant și Gloubic atacă inspirat forehandul liderului mondial. Golubic se ‘răzbună’ apoi pentru scurta Simonei, trecând în avantaj cu o diagonală scurtă foarte spectaculoasă și încheie manșa, 6-1. România – Elveția 6-3, 1-6


14:16 Acum sunt patru game-uri de recuperat. România – Elveția 6-3, 1-5


14:13 Simona are nevoie de un impuls. Are de recuperat trei game-uri în acest set secund. România – Elveția 6-3, 1-4


14:06 Break pentru Golubic. Istoria din primul set se repetă – Golubic prinde lovituri de excepție cu reverul ei cu o mână, Simona nu are replică la mingea îngropată în apropierea fileului de adversara sa și este break pentru Elveția. România – Elveția 6-3, 1-3


14:02 Efectul Simona. Golubic la pământ, la propriu și la figurat, în game-ul trei al setului doi. Dar, deși are minge de break, elvețianca joacă inspirat, se apără și păstrează șanse intacte în setul doi. România – Elveția 6-3, 1-2


13:58 Replica Simonei – as în exterior, serviciu letal la teu. Fără emoții pe serviciu. România – Elveția 6-3, 1-1


13:55 Golubic rezistă eroic pe serviciu și întrerupe seria fantastică a Simonei la început de set doi. România – Elveția 6-3, 0-1.


13:49 SET Simona Halep, 6-3! Prima rachetă a României a mers cu accelerația la podea în final de prim set și, propulsată de șase lovituri câștigătoare și doi ași, pune capăt manșei întâi în 39 de minute.


13:48 This is Simona! Retur pe linie, care o dă pe spate, la propriu, pe Golubic. Cea mai bună jucătoare a lumii pune presiune acum și pune pe tabelă al patrulea game consecutiv. România – Elveția 5-3.


13:45 Simona este împinsă la egalitate pe propriul serviciu, însă reverul ei face diferența din nou. Românca trece în avantaj pe tabelă, după un serviciu tare. România – Elveția 4-3.


13:38 Break recuperat de Simona Halep! Românca își impune valoarea și experiența superioară în cel mai lung game al primului set. Golubic a reușit cel mai spectaculos rever câștigător, pe diagonală, însă liderul mondial are replică și mai multă determinare, punctând și ea tot cu reverul. Tribuna s-a încălzit și ea. România – Elveția 3-3.


13:25 Simona a punctat în premieră pe tabelă, pe serviciu, însă încă nu este convingătoare. Atacul la plasă este prea lung și fâlfâit, reacția la scurtă nu este pe măsură. România – Elveția 1-3.


13:17 Reverul lui Golubic este puternic, iar Simona încă trimite puțin prea lung. Chiar dacă face dublă greșeală, elvețianca își apără lansarea. Însă – pentru Simona Halep, acesta este doar primul meci pe zgură din acest an. România – Elveția 0-2.


13:11 Simona Halep, în echipament galben și albastru, deschide partida la serviciu. Simona greșește în aceste momente de început ale meciului, greșește neforțat, pierde primele trei puncte, lungește punctele și anulează o primă minge de break, dar reverul o trădează pe a doua. România – Elveția 0-1.


13:05 Nu doar jucătoarele au emoții.


13:00 Și coregrafia mult-așteptată. Un omagiu adus Clujului, un omagiu adus centenarului, apoi pentru jucătoarele României. VIDEO și detalii – AICI.


12:55 Sorana, zâmbitoare la intrarea în arenă. Acesta este un semn bun.


12:49 Darren Cahill a avut și el un mesaj de încurajare pentru echipa României și jucătoarea sa favorită.


12:45 Dumitru Hărădău a făcut o declarație interesantă la microfonul Telekom: „Simona Halep este fenomen social. Fenomenul social al tenisului din România. Este normal să aibă un cuvânt de spus. Dacă vrea să joace cu Begu, joacă cu Begu. Nu știu cum ar arăta echipa într-un meci din fazele următoare fără Simona. Important este ca celelalte fete să fie alături de ea”, a transmis Hărădău, președinte BRD Bucharest Open, turneul WTA găzduit de capitala României.


12:30 George Cosac, președintele Federației Române de Tenis este optimist: „Pornim cu prima șansă. Simona Halep va avea emoții, este normal, doar este sportivă. Dacă nu ar avea emoții, nu ar mai juca. Golubic este o jucătoare tânără, talentată, care va încerca să dea tot ce poate„, a declarat Cosac la microfonul Telekom Sport, încrezător că România va câștiga.

Șeful Federației a mai spus și că „Este foarte posibil ca Sorana Cîrstea să intre duminică pe teren și să aducă un punct important”, confirmând practic informațiile apărute în media.


12:20 Tensiuni în echipa României, după decizia de a o scoate complet pe Sorana Cîrstea din formula de start. Digi Sport anunță ‘o ședință de urgență’ în urma căreia s-ar fi schimbat decizia pentru duminică. Astfel, se pare că Sorana Cîrstea va intra pe teren, duminică.


Programul complat al duelului România – Elveția, în Fed Cup

Sâmbătă, ora 13:00 – distribuția meciurilor nu poate fi schimbată decât în situații excepționale (accidentări de ultim moment, sancțiuni disciplinare)

  • Simona Halep (1 WTA) – Viktorija Golubic (115 WTA)
  • Irina Begu (38 WTA) – Timea Bacsinszky (46 WTA)

Duminică, ora 12:00 – regulamentul permite schimbarea oricărei jucătoare anunțate pe listă la tragerea la sorți

  • Simona Halep (1 WTA) – Timea Bacsinszky (46 WTA)
  • Irina Begu (38 WTA) -Viktorija Golubic (115 WTA)
  • Irina Begu / Simona Halep – Patty Schnyder / Jil Teich

România, favorită clară pentru câștigarea primului punct: avantaj important pentru Simona Halep

Simona Halep va deschide pentru a opta oară în carieră o partidă a României în Fed Cup. Primul meci are o încărcătură emoțională aparte: jucătoarele sunt nevoite să înceapă duelul la aproximativ un sfert de oră după ceremonia de deschidere și intonarea imnurilor. Jucătoarele din România au descris aceste momente de intensitate maximă: ‘tremuram toată‘, ‘mi s-au înmuiat genunchii / nu am avut asemenea emoții în viața mea!‘ – cum spunea Sorana Cîrstea, în timp ce Ana Bogdan izbucnea în lacrimi, în luna februarie. Pentru jucătoarea aflată pe teren propriu este chiar mai greu – iar lucrurile vor fi cu atât mai complicate sâmbătă, când este pregătită ‘o coregrafie unică, în premieră mondială (detalii AICI). Totuși, Simona Halep a demonstrat că poate gestiona încărcătura, reușind să câștige șapte dintre cele opt prime meciuri jucate în carieră sub culorile României.

O singură jucătoare din afara Top 100 a învins-o pe Simona Halep în ultimele 25 luni! Numele ei: Maria Șarapova (US Open, turul 1). Precedenta înfrângere pe teren i-a administrat-o, de pe locul 118 WTA, Elena Vesnina, la Doha, în februarie 2016. În ianuarie 2017, rusoaica  Natalia Vikhlyantseva (locul 115 WTA la momentul respectiv) beneficia la St. Petersburg de abandonul româncei înaintea duelului din faza sferturilor de finală.

0 – 0 scorul întâlnirilor directe Halep – Golubic

Alegerea care a stârnit polemica înaintea confruntării: Irina Begu, preferată în locul Soranei Cîrstea de Florin Segărceanu

Florin Segărceanu a creionat o strategie în care doar două jucătoare vor evolua, dintre cele patru convocate: Simona Halep și Irina Begu. „A fost o decizie dificilă. Am ales tactic. Din punct de vedere al jocului, cred că acest teren este puțin mai bun pentru Irina, pentru stilul ei. Vreau, de asemenea, să transmitem mesajul că luăm foarte în serios toate cele cinci meciuri. Nu garantează nimeni că o să câștigăm primele trei puncte. De aceea, dacă se va ajunge la o partidă decisivă, dublul care va juca va fi cel dintre Irina și Simona. Repet, este și o decizie tactică„, a explicat căpitanul-nejucător al echipei României (Detalii – AICI).

În clasamentul WTA, Sorana Cîrstea se află cu patru locuri mai sus decât Irina Begu. Diferența, exprimată în puncte WTA, este la cota 85.

Ce câștigă Florin Segărceanu și România prin nominalizarea Irinei Begu:

  • Trimite o jucătoare cu bilanț pozitiv pe 2018 în fața unei jucătoare fără meciuri în picioare, cu trei meciuri pierdute din trei disputate în ultimele opt luni

Florin Segărceanu a accentuat dimensiunea tactică a deciziei sale de a o nominaliza pe Irina Begu drept ‘racheta a doua’. Având în vedere faptul că în prima zi se joacă încrucișat – racheta numărul unu a fiecărei țări versus racheta a doua a adversarei – iar pentru ziua de duminică, jucătoarele pot fi înlocuite – decizia lui Florin Segărceanu poate fi citită și drept ‘nominalizarea jucătoarei care o va înfrunta pe Timea Bacsinszky’.

Timea este, fără îndoială, principalul pericol din tabăra Elveției, în absența Belindei Bencic. Însă Timea a stat departe de teren tot finalul lui 2017, după Wimbledon (luna iulie) – din cauza unei accidentări la mâna dreapta, care a necesitat o intervenție chirurgicală. În 2018, Bacsinszky a jucat trei meciuri și le-a pierdut pe toate. Chiar dacă ultima impresie lăsată de Irina Begu în circuit nu este cea mai bună – la ultimele două înfrângeri de la simplu nu a câștigat mai mult de trei game-uri, contra Kasatkinei și a americancei Danielle Collins, iar la dublu, la Miami, alături de Simona Halep, a avut o evoluție ștearsă  – bucureșteanca are totuși bilanț pozitiv pe 2018, de 11 victorii la simplu și 9 înfrângeri. De partea cealaltă, Sorana Cîrstea are bilanț negativ în 2018, 6 victorii – 8 înfrângeri.

  • Trimite pe teren o ‘specialistă a zgurii’, cu o constanță demonstrată în ultimii trei ani

Au spus-o chiar Begu, Halep și Segărceanu: zgura este suprafața favorită a sportivei pregătite de Artemon Apostu Efremov (detalii AICI). Spre deosebire de Sorana, Irina are deja trei meciuri oficiale pe suprafața roșie (la Charleston, 2 victorii / 1 înfrângere).

Totodată, constanța Irinei pe zgură este de necontestat din 2015 încoace – fapt demonstrat de faptul că, printr-o formulă de calcul clară, WTA a inclus-o pe jucătoarea noastră în Top 10 cele mai bune jucătoare pe zgură, alături de Simona Halep, Serena Williams și campioanele ultimelor două ediții ale Roland Garros-ului (detalii AICI). Acest lucru se poate dovedi decisiv, mai ales în condițiile în care Timea este o fostă semifinalistă a French Open-ului.

  • Trimite pe teren o jucătoare mai constantă și mai adunată, cu șanse mai mari de a profita, pe termen mai lung, de ‘rugina’ din jocul Timeei Bacsinszky

Stilul de joc agresiv al Soranei Cîrstea este, așa cum puncta și Ion Țiriac în urmă cu ceva ani, principala armă dar și principala vulnerabilitate a sportivei din Târgoviște. ‘Sori’ este excelentă atunci când îi ies loviturile câștigătoare, însă în fața unei adversare care caută prima victorie în opt luni de zile – așa cum este cazul elvețiencei Bacsinszky –  tenisul procentaj, tenisul matematic și calculat, tenisul jucat economicos, cu contabilizarea greșelilor, un tenis mai așezat și jucat cu mai multă răbdare poate fi mai eficient.

În plus, Sorana Cîrstea, cu cinci înfrângeri în ultimele șase meciuri disputate, și-a arătat fragilitatea de mai multe ori în acest an (vă amintiți poate meciul ciudat cu Watson, cu acele serii de game-uri, dar și alte căderi clare ale jucătoarei noastre în acest sezon).

  • Trimite pe teren o jucătoare care cunoaște jocul lui Bacsinszky

Irina Begu a înfrunat-o de trei ori la simplu pe Timea Bacsinszky și s-a impus de două ori (2-0 la Estoril / 2014, 2-1 la Acapulco / 2012). Sorana Cîrstea ar fi jucat în premieră împotriva elvețiencei.

  • Trimite pe teren o jucătoare care, în ultimele luni, a devenit o apropiată a Simonei Halep

Căpitanii-nejucători sunt dependenți, în competițiile pe echipe, de ‘numărul unu’ incontestabil, fie că este vorba despre Fed Cup sau Cupa Davis. Simona Halep este liderul tenisului românesc, iar decizia lui Florin Segărceanu de a miza pe cea alături de care ‘Simo’ a evoluat de mai multe ori în ultimul an și pe care a inclus-o de mai multe ori în anturajul său poate fi considerată și un punct în plus de credit primit de Simona.

Mai realist privind lucrurile însă, apropierea Simonei de Irina Begu poate avea consecințe frumoase asupra evoluției acesteia din urmă. Pentru că Stan Wawrinka nu ar fi ajuns triplu campion de Mare Șlem dacă nu ar fi fost ‘protejatul lui Roger Federer’, prieten și partener de antrenament ore în șir. Nici Carreno-Busta sau Marc Lopez nu ar fi fost unde sunt astăzi fără sprijinul lui Rafa Nadal și orele intense de antrenament împreună. Nici Sloane Stephens – fără mâna de ajutor întinsă la început de surorile Williams.

Antrenamentele repetate făcute de Irina Begu și Simona Halep pe tărâm american, faptul că ulterior cele două au ales să se și relaxeze împreună – pe yacht – par începutul unei relații interesante, de pe urma căreia echipa de Fed Cup a României ar putea câștiga mult. E adevărat, Irina Begu are un bagaj important în spate, prezență în top 30, victorii la jucătoare de top – dar mai mult timp petrecut pe teren alături de numărul unu mondial nu poate decât să ajute.

Ce pierde Florin Segărceanu și România prin nominalizarea Irinei Begu:

  • O jucătoare care parcă s-a autodepășit mai mult în Fed Cup

Sorana Cîrstea are o anumită aură când vine vorba despre meciuri în Fed Cup. Poate pentru că este greu să uităm super-meciul din 2014 cu prietena ei, Ana Ivanovic, pe care a învins-o în decisiv pe zgura de la Arenele BNR din București. Poate și pentru că, împotriva Canadei, în februarie, Sorana și-a făcut punctul cu mult mai puține emoții decât Begu. Poate și pentru că Irina a avut și ghinion – la duelul cu Abanda din precedenta partidă România – Canada. Cert este că Sorana Cîrstea este o jucătoare care poate scoate din nimic un meci impresionant și se poate ambiționa și motiva sub tricolor.

  • O jucătoare care are nevoie de moral

Senzația la capătul zilei de vineri, după tragerea la sorți, a fost aceea că Sorana Cîrstea a fost luată puțin prin surprindere de hotărârea lui Florin Segărceanu și a Alinei Tecșor – fosta sa antrenoare, care rămâne o constantă a staff-ului ‘naționalei de tenis a României’ în ultimii ani. Surprinsă și afectată. O strategie gândită la comun ar fi putut suda grupul, în timp ce așa, în cazul unei comunicări mai puțin inspirate, poate însemna o pierdere mai profundă și pe termen mai lung.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Singurul mall din București care este deschis și de Crăciun! Program special de sărbători
Singurul mall din București care este deschis și de Crăciun! Program special de sărbători
Radu Drăgușin, lovit din toate direcțiile. Englezii au tras o concluzie greu de digerat, după Tottenham – Liverpool 3-6
Radu Drăgușin, lovit din toate direcțiile. Englezii au tras o concluzie greu de digerat, după Tottenham – Liverpool 3-6
De ce a murit, de fapt, Mircea Diaconu?! Fiica lui rupe tăcerea la câteva zile de la înmormântare
De ce a murit, de fapt, Mircea Diaconu?! Fiica lui rupe tăcerea la câteva zile de la înmormântare
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
NEWS ALERT | Andrei Ivan, OUT de la Universitatea Craiova! Jucătorul negociază deja cu alt club
NEWS ALERT | Andrei Ivan, OUT de la Universitatea Craiova! Jucătorul negociază deja cu alt club
BREAKING | Valeriu Iftime, OUT! A anunţat că s-a retras oficial:
BREAKING | Valeriu Iftime, OUT! A anunţat că s-a retras oficial: "Chiar dacă nu sună bine"
Cum arată acum Monica Gabor, fosta soție a lui Irinel Columbeanu! Mulți nu au recunoscut-o
Cum arată acum Monica Gabor, fosta soție a lui Irinel Columbeanu! Mulți nu au recunoscut-o
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Bulă este nemulţumit: – Ospătar, dar am cerut o friptură de porc cu os…
BANCUL ZILEI. Bulă este nemulţumit: – Ospătar, dar am cerut o friptură de porc cu os…
Visul Andreei, olimpica ce locuieşte într-o singură cameră alături de întreaga familie:
Visul Andreei, olimpica ce locuieşte într-o singură cameră alături de întreaga familie: "Dacă tot ştiu engleza, să folosesc asta pentru…
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat…
Călin Georgescu a profețit sfârșitul. România se scufundă: Va fi un Uragan!
Călin Georgescu a profețit sfârșitul. România se scufundă: Va fi un Uragan!
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al…
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
Inaugurare după inaugurare! Astăzi se deschide încă un tronson din Autostrada Moldovei
Inaugurare după inaugurare! Astăzi se deschide încă un tronson din Autostrada Moldovei
Mireasa sezon 10. Mesajul Laurei și al lui Mihai după ce au câștigat Marele Premiu. Ce au transmis cei doi
Mireasa sezon 10. Mesajul Laurei și al lui Mihai după ce au câștigat Marele Premiu. Ce au transmis cei doi
×