Tenismena noastră Sorana Cîrstea (36 de ani, 17 WTA) a predat vineri o adevărată lecție de tenis în turul al treilea la US Open 2026, eliminând-o fără drept de apel pe italianca Jasmine Paolini (30 de ani, 16 WTA))cu un dublu 6-3. Acum o așteaptă un meci și mai greu.
În faza următoare a Grand Slam-ului american, racheta numărul unu a României va da piept cu favorita numărul trei a competiției, Jessica Pegula (32 de ani, 3 WTA), într-o partidă care anunță un spectacol total pe cimentul de la New York.
Pegula, reprezentanta Statelor Unite a avut o misiune mult mai complicată pentru a-și asigura biletul în optimi, fiind obligată să revină spectaculos după un prim set catastrofal pentru a o învinge în trei seturi pe Leylah Fernandez, cu 6-2, 4-6, 7-5.
Istoricul confruntărilor directe o avantajează clar pe jucătoarea din America înaintea celei de-a cincea încleștări de la turneul din New York.
Jessica Pegula conduce la general cu scorul de 3-1 în meciurile directe, ultima victorie fiind obținută recent, pe 18 august, la turneul de la Cincinnati, după o bătălie dramatică de trei seturi.
De altfel, sportiva de peste Ocean a devenit o adevărată sperietoare pentru tabăra tricoloră în acest turneu, după ce în runda inaugurală a eliminat-o tot în două seturi pe românca Gabriela Ruse.
Pentru a sparge gheața și a egala forțele, sportiva din Târgoviște va trebui să își mențină jocul extrem de agresiv care i-a adus succesul în fața fanilor americani.
Jucătoarea din România traversează o perioadă de grație la New York și îmbină cu succes relaxarea de la cumpărături cu performanța din arenele de tenis.
La interviul oficial acordat pe teren, Sorana s-a arătat extrem de fericită de parcursul său și a ținut să le mulțumească spectatorilor din tribune pentru atmosfera absolut electrizantă creată pe parcursul meciului. Sportiva a mărturisit că în prezent joacă din pură plăcere și profită din plin de timpul petrecut în metropola americană.
”Știam că e o jucătoare extraordinară, e greu să joci cu ea. Mi-am spus că dacă vreau să am o șansă, trebuie să fiu agresivă. A fost un meci frumos, vreau să le mulțumesc și celor din tribune pentru că a fost o atmosferă extraordinară.
Nu știu, dar e clar că mă simt așa de bine pe teren, iubesc acest sport, e o plăcere să spun că profesia mea este să fiu jucătoare de tenis. I-aș zice să se distreze pe teren.
Ziua de ieri nu se va întoarce, am o carieră lungă, grozavă, iar ceea ce rămâne cu mine e bucuria. Viața se duce repede. Am fost la shopping la New York, îmi place moda. Sper să joc cât mai multe meciuri aici în acest echipament pentru că îmi place foarte mult”, a spus Sorana Cîrstea, la Eurosport, la finalul meciului cu Paolini.