Universitatea Craiova joacă contra lui U Cluj, în seara aceasta, de la ora 20:30, pe arena „Ion Oblemenco”, în epilogul etapei a 8-a a Superligii, meci arbitrat de Cătălin Roman din Timiş.
Cele două echipe s-au duelat de 4 ori anul acesta, inclusiv în finala de titlu, în finala Cupei României şi în Supercupă, toate aceste finale fiind adjudecate de craioveni, în timp ce clujenii au câştigat cu 4-0 meciul de acasă din play-off-ul campionatului trecut.
Drept cadou pentru începerea unui nou an şcolar, elevii au intrarea liberă la meciul de astăzi, pe la tribuna a doua, poarta 7, iar abonaţii Universităţii Craiova primesc cadou un bilet la acest meci. De asemenea, fanii au dress code obligatoriu, cu prilejul aniversării a 78 de ani de Universitatea Craiova, fiind rugaţi să vină îmbrăcaţi în tricouri de joc ale echipei oltene.
Antrenorul gazdelor, portughezul Filipe Coelho, consideră că echipa clujeană este mai puternică decât în sezonul trecut, după achiziţiile din vara aceasta. În acelaşi timp, a precizat că Universitatea Craiova a rămas fără staruri, dar vedeta este echipa.
„Va fi bine să jucăm din nou acasă, alături de suporterii noștri, după ce am avut trei meciuri în deplasare, ne-a fost dor de stadionul nostru, vom fi pregătiți să întâlnim o echipă bună. Vrem să simțim dragostea tribunelor și să facem totul pentru a obține cele trei puncte. Suporterii sunt foarte importanți pentru noi, jucăm iar acasă, este un atu pentru noi.
Desigur, îi cunoaștem și ne cunosc, va fi dificil, dar vom încerca să câștigăm, la fel ca la fiecare meci, dar mai ales acesta, pentru că este următorul. Clujenii sunt mai puternici ca anul trecut, au adus jucători noi, au mai multe soluții, pot schimba sistemul de joc, va fi dificil, dar suntem pregătiți.
Sunt o echipă puternică, dar și noi suntem. Încercăm să păstrăm o bună organizare și să luăm decizii bune atunci când avem mingea. Ca de obicei, nu am avut mult timp la dispoziție pentru a ne pregăti, dar jucătorii sunt foarte concentrați.
Avem câteva probleme de lot, sunt câțiva jucători despre care încă nu știm dacă vor putea juca, dar mâine dimineață voi lua toate deciziile. Vrem să începem cu cel mai bun 11 posibil. La noi nu sunt staruri, vedeta este echipa. Nu contează ce jucători sunt pe teren, vrem să dăm totul”, a declarat Filipe Coelho, antrenorul echipei oltene, în cadrul unei conferințe de presă.
Convocat de selecţionerul Gică Hagi în lotul extins al României pentru debutul în noua ediţie a Ligii Naţiunilor, mijlocaşul Tudor Băluţă a prefaţat şi el duelul cu ardelenii.
„Cu atât mai greu este un meci cu U Cluj, ştim foarte bine ce dueluri am avut cu ei pentru trofee în sezonul trecut şi în Supercupă în acest sezon. Un meci acasă însă şi îl tratăm cu gândul de a lua cele trei puncte în faţa suporterilor noştri.
Prefer să ne focusăm pe noi, pe ce am pregătit, suntem la un nivel bun mental, unii s-au şi odihnit la meciul din Cupă. Începutul de campionat este echilibrat în general, sunt meciuri şi meciuri, se întâmplă în cadrul fiecărei echipe momente bune şi unele în care eşti dezamăgit.
Sper ca fanii să vină în număr cât mai mare, am arătat ce putem realiza când îi avem aproape şi meciul devine mai dificil pentru adversari când suntem împreună cu fanii” a declarat Tudor Băluţă.