Federația Română de Handbal a confirmat informațiile ProSport: Tomas Ryde este noul selecționer al României!

Redactor:
Marius Hutu
Federația Română de Handbal a confirmat informațiile ProSport: Tomas Ryde este noul selecționer al României!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Federația Română de Handbal l-a anunțat azi pe Tomas Ryde în funcția de antrenor principal al naționalei feminine! Informațiile ProSport au fost astfel confirmate oficial.

Alexandru Dedu, președinte FRH: „În urma unor discuții avute cu antrenorul Ambros Martin, am decis, de comun acord, să încheiem contractul de colaborare. Aș vrea să îi mulțumesc pentru ce a făcut pentru noi. A creat o atmosferă de profesionalism cu zâmbetul pe buze și vreau să îi urez succes în tot ce va face de acum înainte. Împreună cu echipa pe care o conduc, ne-am aplecat către un antrenor care cunoaște România, care a adus ultima medalie pentru România la handbal feminin și sunt foarte fericit să vă anunț că noul antrenor al echipei naționale feminine de handbal a României va fi, din nou, Tomas Ryde, în vederea Jocurilor Olimpice-Tokyo 2020 și tot parcursul de până atunci”

Tomas Ryde: „Sunt onorat că mi s-a oferit posibilitatea să redevin antrenorul uneia dintre cele mai bune echipe naționale din lume. Nu am ezitat nicio secundă pentru că îmi place foarte mult să lucrez aici, îmi plac echipa și stafful, este o provocare pe care mi-o doresc. Privind din exterior către România, am observat progresul realizat în ultimii ani, atât al jucătoarelor cât și în ceea ce se întâmplă înafara sălilor de sport, sunt plăcut impresionat. Sunt fericit să fiu înapoi în România, știu ce trebuie făcut și mulțumesc pentru încrederea acordată”.

Tomas Ryde se află pentru a doua oară la cârma naționalei României, antrenând reprezentativa tricoloră la două competiții majore, Campionatul Mondial de Handbal (Danemarca 2015) unde a reșit să obțină medalia de bronz, și Jocurile Olimpice – Rio 2016. Prima competiție la care România va fi condusă de pe bancă de către Tomas Ryde va fi Trofeul Carpați, programat să aibă loc la sfârșitul acestei luni (31 mai-2 iunie) la Brăila, la care vor participa România A și B, precum și naționalele Angolei și Japoniei.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Dawa, aproape de transferul carierei! Echipe din Premier League au manifestat interes pentru fundaşul FCSB:
Dawa, aproape de transferul carierei! Echipe din Premier League au manifestat interes pentru fundaşul FCSB: "Au existat discuţii"
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit un detaliu special de la mama sa FOTO
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit…
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×