Jucătoarea spaniolă de tenis Garbine Muguruza a anunțat, marți, printr-un mesaj postat pe rețelele de socializare, că a încheiat colaborarea cu antrenorul francez Sam Sumyk.
Învinsă în primul tur la Wimbledon, de Beatriz Haddad Maia, sportivă din afara Top 100, Muguruza a decis să renunțe după patru ani la parteneriatul care i-a adus două trofee de Mare Șlem în palmares și urcarea pe prima poziție în clasamentul mondial. În 2019, Muguruza s-a oprit în optimi la Australian Open și Roland Garros. Ea a început anul pe locul 18, dar a coborât până pe 27, poziție pe care o ocupă în această săptămână.
Relația dintre Garbine Muguruza și Sam Sumyk, în vârstă de 52 de ani, a fost una tumultoasă. În noiembrie 2018, la Turneul Elitelor de la Zhuhai, într-un meci cu Anastasia Sevastova, Muguruza a clacat din cauza jocului slab și s-a răfuit cu antrenorul său: „Mă simt ca dracu, încerc să îmi fac tenisul meu, încerc să fac toate bla-bla-urile pe care mi le spui, dar nu iese nimic. Simt că nu îmi iese nimic”, i-a spus Muguruza lui Sam Sumyk, care a părăsit terenul înjurându-și eleva. În februarie 2019, la Dubai, Muguruza și Sumyk au purtat un alt dialog incredibil. Francezul i-a spus „Garbine, haide, trebuie să faci ceva!”, iar când iberica a ridicat din umeri – „Ce să fac? Cum?”, Sumyk a încheiat abrupt – „Nu îmi pasă, dar trebuie să faci ceva diferit”.
„Sunt recunoscătoare pentru ultimii patru ani. Merci, Sam„, a scris Muguruza, fără să detalieze motivele despărțirii.
Few words to announce the end of an Extraordinary ride. 2 Grand Slams and World N 1. Beyond grateful for this last 4 years. Merci Sam — Garbiñe Muguruza (@GarbiMuguruza) July 9, 2019
Few words to announce the end of an Extraordinary ride. 2 Grand Slams and World N 1. Beyond grateful for this last 4 years. Merci Sam
— Garbiñe Muguruza (@GarbiMuguruza) July 9, 2019
Muguruza este presată în clasament în acest moment de conaționala Carla Suarez Navarro, ajunsă până în optimi la Wimbledon. Campioana din 2016 de la Roland Garros și de la Wimbledon 2017 este aproape de a pierde statutul de număr unu în Spania. Interesant este că dești spaniola îl creditează pe Sumyk pentru cele două trofee de Mare Șlem din cariera ei, Conchita Martinez a fost cea care a însoțit-o pe Garbine la Wimbledon 2017, francezul lipsind din cauza unor probleme familiare.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER