Mircea Rednic (57 de ani) a tras concluzii după partidele dramatice din semifinalele Ligii Campionilor. Liverpool a întors rezultatul de 3-0 din tur cu Barcelona, învingând cu 4-0 pe Anfield, iar Tottenham a învins-o cu 3-2 pe Ajax la Amsterdam, după ce olandezii au avut 2-0 și avantajul meciului de la Londra, scor 1-0.
„Puriul” spune că fotbalul românesc este departe de spectacolul pe care l-au oferit cele două semifinale de Liga Campionilor: „Ce am văzut la Liverpool cu Barcelona e fotbal adevărat. Noi doar ne bucurăm că avem șansa și plăcerea de a vedea un fotbal cum noi ne dorim, dar suntem departe. Chiar discutam înainte să vin aici.
Au avut și un pic de șansă, dar șansa ține cu cel care își dorește mai mult. Barcelona chiar au arătat cum nu trebuie să joci după ce ai un scor favorabil. Nu și-au respectat adversarul, nu s-au respectat pe ei. Lui Ajax nu ai ce să le reproșezi. În prima repriză au avut 2-0, puteau să facă 3-0. Eu am pățit-o cu Rapidul, cu Anderlecht, la 2-0 vedea taifunul”, a spus Rednic la conferința de presă premergătoare meciului cu Gaz Metan.
Finala dintre Liverpool și Tottenham va avea loc pe 1 iunie, la Madrid, și va fi pentru a doua oară în istoria competiției când două echipe din Premier League se întâlnesc în finala Ligii Campionilor. Prima oară a fost în sezonul 2007-2008, când Manchester United și Chelsea s-au duelat pentru trofeu la Moscova, iar „diavolii” au câștigat la loviturile de departajare.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER