Partida dintre Slavia Praga și CFR Cluj, din play-off-ul Ligii Campionilor, va fi arbitrată de italianul Gianluca Rocchi (46 de ani), informează site-ul UEFA.
La cele două linii se vor afla asistenții Filippo Meli și Giorgio Peretti, în timp ce al patrulea oficial a fost desemnat Maurizio Mariani. De asemenea, arbitru VAR va fi Paolo Valeri, iar asistentul acestuia a fost ales Michael Fabri.
Gianluca Rocchi (46 de ani) este un arbitru cu experiență al Italiei. Acesta a fost la centru la finala Europa League din sezonul trecut, dintre Chelsea și Arsenal, scor 4-1, dar și la Supercupa Europei din stagiunea 2017/2018, dintre Real Madrid și Manchester United, scor 2-1.
În acest sezon, Rocchi a oficiat la o singură partidă. S-a întâmplat duminică, în prime etapă din Serie A, la meciul Sampdoria-Lazio, scor 0-3.
Meciul dintre Slavia Praga și CFR Cluj, returul play-off-ului Ligii Campionilor, se joacă miercuri, de la ora 22:00, în capitala Cehiei. În tur, Slavia s-a impus la limită, scor 1-0.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER