Meciul și golul pentru Alexandru Mitriță la noua sa echipă, New York City.
Fostul căpitan al Universității Craiova a punctat în ambele amicale disputate în tricoul formației americane, primul în Dubai, cu AIK Stockholm, al doilea în SUA, pe terenul celor de la SC Nashville. A fost o nouă execuție spectaculoasă a „Piticului”, după o acțiune personală, finalizată cu un șut la vinclu, de la 25 de metri, în minutul 40. Scorul a fost deschis de Moralez, în minutul 28, din penalty.
„A fost o fază asemănătoare, dar și mai spectaculosă decât cea din care a marcat cu AIK, fiindcă a fost una personală, după ce a trecut practic printr-un adversar, a șutat cu efect în colțul porții” notează presa americană. „Vă lipsește Giovinco? (n.r. – plecat recent din MLS) Îl aveți acum pe Mitriță!”, „Bine ai venit în America, Alexandru Mitriță!”, sunt alte reacții.
Mitriță a evoluat preț de 76 de minute și a mai avut alte faze periculoase, scorul final fiind 2-0 pentru echipa din „Big Apple”. New York City va debuta în noul sezon din Major League Soccer pe terenul formației Orlando City, de la ora 21:30, în prima etapă a noului sezon din Major League Soccer.
Rezultatele echipei New York în meciurile amicale:
New York City a terminat sezonul trecut din MLS între primele 8 echipe din SUA. A fost eliminată în sferturile de finală ale play-off-ului, după 1-4 la general cu Atlanta United.
Echipa lui Mitriță începe stagiunea 2019-2020 pe 2 martie. Primul meci este în deplasare, pe terenul celor de la Orlando City.
âš½ï¸ðŸš€ðŸ‡·ðŸ‡´ Welcome to America, Alexandru Mitriță 🗽 pic.twitter.com/4PUsPF0DTr — New York City FC (@NYCFC) February 23, 2019
âš½ï¸ðŸš€ðŸ‡·ðŸ‡´
Welcome to America, Alexandru Mitriță 🗽 pic.twitter.com/4PUsPF0DTr
— New York City FC (@NYCFC) February 23, 2019
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER