Inevitabilul s-a produs! După 11 etape, Internațional Curtea de Argeș a obținut prima victorie de pe teren propriu, din acest sezon.
Echipa lui Fane Stoica a arătat încă din debutul primei părți a jocului de la Mioveni că succesul de la Alba Iulia nu a fost o întâmplare, luând cu asalt poarta lui Cristi Munteanu. Reușita argeșenilor a venit relativ repede, în minutul 8, când Neagu a centrat perfect pentru lovitura de cap a lui Itu, și astfel, tabela indica scorul de 1-0 pentru gazde. Repriza a continuat cu un joc dur practicat de elevii lui Napoli, care a dat totuși roade pe tabela de marcaj: fostul dinamovist Miranda a egalat cu puțin înainte de pauză.
Astra ar fi putut să înscrie pentru a doua oară, prin același Miranda (56), dar acesta a trimis balonul în brațele lui Popa, din șase metri. Gazdele și-au adus aminte însă că nu au câștigat niciun meci pe teren propriu și au tras un prim semnal că vor să schimbe lucrurile prin Kone, al cărui șut a lovit bara transversală. Minunea a venit din partea lui Vezan, care a prins un șut superb din afara careului de 16 metri, direct în vinclul porții ploieștene.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER