FCSB a efectuat vizita medicală marți dimineață, de la ora 08:00, la Institutul Național de Medicină Sportivă din București. În lotul vicecampioanei Ligii 1 Betano au fost 21 de jucători.
Roș-albaștrii s-au reunit pentru a pregăti noul sezon, dar la vizita medicală nu au fost prezenți marți jucători importanți.
Jucătorii FCSB prezenți la vizita medicală, noul anternor Bogdan Andone mizând și pe unii de la echipa secundă Portari: Bălgrădean, Ducan Fundași: Bălașa, Belu, Filip, Junior Morais, Ovidiu Popescu, Alexandru Arnold, Alexandru Stan Mijlocași: Roman, Moruțan, Oaidă, Simion, Ardelean, Horșia, Ovidiu Perianu Atacanți: Tănase, Hora, Dumitru, Stoica, Robert Ion
Cine a lipsit de la vizita medicală: Bogdan Planic și Mihai Pintilii vor efectua separat vizita medicală, iar Marko Momcilovic a fost învoit, azi, marți, 11 iunie, fiind ziua sa de naștere, el împlinind 32 de ani. Gnohere nu a fost nici el, având unele probleme medicale mai vechi. Apoi, Florinel Coman, Andrei Vlad, Dragoș Nedelcu, Iulian Cristea și Dennis Man sunt la loturile naționale ale României.
Miercuri dimineață este programată reunirea lotului la Baza Sportivă FCSB, acolo unde roș-albaștrii se vor pregăti, sub comanda lui Bogdan Andone, până la sfârșitul săptămânii. În perioada 17-29 iunie se va derula cantonamentul de vară de la Brașov, unde delegația FCSB va fi cazată la Hotelul Lux Divina. Antrenamentele se vor desfășura pe terenurile Forex și Metrom, din localitate, orele acestora urmând să fie comunicate. FCSB va disputa trei meciuri de pregătire în această perioadă, în compania echipelor CS Colțea 1920 Brașov, AS SR Brașov și FC Viitorul. Programul jocurilor, care vor fi transmise în direct pe canalul de YouTube FCSB TV, este următorul: 22 iunie: FCSB – CS Colțea 1920 Brașov – 17:30 25 iunie: AS SR Brașov – FCSB – (ora neconfirmată) – Stadionul „Silviu Ploeșteanu” 28 iunie: FCSB – FC Viitorul – 11:00
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER