România U21, egal spectaculos cu Maroc U21! Cine a marcat golurile echipei lui Florin Bratu

Andrei Preotu
România U21, egal spectaculos cu Maroc U21! Cine a marcat golurile echipei lui Florin Bratu

România U21 continuă să se pregătească pentru Campionatul European, iar marți am remizat cu Maroc U21, scor 2-2.

Albu și Birligea au marcat golurile echipei noastre, care a fost condusă cu scorul de 2-1, în repriza secundă.

„La nivelul lor, omogenitatea se poate dezvolta mai greu, să se poată acumula la nivel de grup ca să faci performanță… Așa, ne întâlnim la trei luni și jucăm două amicale, nici nu are timp să lucreze cu ei Bratu. Cu ei trebuie lucrat. Trebuie să învețe câteva trasee, pentru că, să fim corecți, această generație nu este la nivelul celei din 2019 și atunci trebuie lucrat mai mult și mai mult”, a spus Dinu Gheorghe, la ProSport Live.

Maroc U21 – România U21 2-2. Albu și Birligea au marcat pentru tricolori

După victoria cu Finlanda U21, scor 2-1, România U21 a remizat la Rabat (2-2), în fața Marocului.

Dragoș Albu a fost printre cei mai buni jucători de pe teren, iar jucătorul celor de la FC U Craiova a deschis scorul în minutul 28, cu o execuție excelentă.

Maroc U21 a egalat în minutul 70, prin Dnanou, iar apoi Maohoub a adus în avantaj echipa gazdă.

Florin Bratu a fost salvat însă de Birligea: atacantul, care punctase și cu Finlanda, a egalat în minutul 79 și a stabilit rezultatul final: 2-2.

Echipele:

  • Maroc U21: 1. Hasbi – 2. El Hilali, 5. Dnanou, 4. Halhal, 3. Amraoui (13. Labib, 46) – 8. Zouhi (20. Khalifi, 54), 6. Chraibi (Cpt), 10. El Khannouss – 11. Maouhoub, 9. Soussi, 7. Radid. Selecționer: Mohamed Ouahbi. Rezerve: 12. Anhari, 15. Amal, 16. Boukhriss, 17. Camil, 18. Touzghar, 19. Cofi Salah, 21. Bouhouch, 23. Mimouni, 24. Anhari, 25. Mayati.
  • România U21: 1. Târnovanu – 5. Telcean (4. Leca, 54), 6. Screciu (Cpt), 22. Farcaș, 20. A. Dumitrescu – 8. Dr. Albu, 21. Grameni – 10. Cîmpanu, 19. I. Stoica, 18. Miculescu – 9. Markovic (11. Baiaram, 46). Selecționer: Florin Bratu. Rezerve: 12. M. Popa, 23. Bălbărău, 3. Țicu, 13. Mărginean, 14. Dican, 16. Lixandru, 17. Marrone.
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
FOTO: Actrița FIERBINTE din „Euphoria” într-o reclamă sportivă. Ipostaze PROVOCATOARE
Mediafax
O mai ții minte pe Deea? Ce s-a ales de prima femeie care a căzut în ispită la Insula Iubirii. S-a tatuat din cap până-n picioare și a ajuns de nerecunoscut
Cancan.ro
Cătunul în care mai locuiesc mai puțin de 30 de oameni. Este construit pe stâncă, aproape vertical: metoda ingenioasă prin care femeile împiedicau ouăle să cadă
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O recunoști pe fetița cu ochii verzi din fotografia aceasta? Astăzi este una dintre cele mai iubite artiste din România
Ce se întâmplă, doctore?
De ce cheltuiesc românii miliarde de euro pe vacanțe în străinătate?
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Semnale misterioase detectate în jurul Pământului
Descopera.ro
Ioana, prima reacție după ce nepotul lui Năstase A ATACAT-O dur. Nu se lasă intimidată: 'O să ies și eu și o să le arăt'
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
A intrat la RAR pentru ITP și a atras toate privirile. Ce are special această mașină
Promotor.ro
SE SCHIMBĂ VREMEA RADICAL: furtuni violente și grindină după zilele de căldură! Alertă pentru românii care călătoresc în Italia
Mediafax Italia
Aici găsești CELE MAI IEFTINE CASE PE PLAJĂ! Prețurile sunt cu 72.000 de euro mai mici decât în zonele cunoscute
Mediafax Spania