FCSB și Universitatea Cluj se bat pentru semnătura lui Nicolae Stanciu (33 de ani), însă un alt club din Superliga l-ar putea transfera până la urmă pe căpitanul naționalei României.
Universitatea Craiova, deținătoarea eventului în fotbalul românesc, ar fi intrat pe fir pentru deturnarea mijlocașului spre Bănie, iar Mihai Rotaru a oferit o primă reacție în acest sens.
Nicolae Stanciu s-ar afla în tratative atât cu FCSB, cât și cu Universitatea Cluj, cele două echipe bătându-se „la baionetă” pentru a-l convinge să semneze pe internaționalul român.
Totuși, fotbalistul ar putea avea altă destinație. Campioana României ar fi intrat și ea pe turnantă la negocieri, scrie GSP. Mihai Rotaru a reacționat în premieră și nu a negat informația, însă, discret cum îl știm, acesta nu a dorit să comenteze despre mutarea care ar dinamita perioada de mercato din iarnă: „Nu discut astfel de subiecte”.
Gigi Becali a confirmat zilele trecute că a vorbit cu jucătorul, iar acesta i-a promis că nu va semna cu marile roivale Dinamo și Rapid, însă totodată a lăsat să se înțelegaă că nu va refuza o eventuală propunere de la Universitatea Craiova.
„Am vorbit cu Nicușor și mi-a zis: Nea Gigi, eu la două echipe nu merg în România: Dinamo și Rapid. Pe el a vrut să-l ia (n.r. Dan Șucu) la Rapid, dar n-a vrut. A zis: Acolo nu joc!
Bravo lui! Demnitate! La Craiova se duce omul. Nu e același lucru (n.r. cu Dinamo și Rapid). E vorba de galerie aici, mentalitatea suporterului”, a declarat Gigi Becali, la DigiSport.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F01%2FPrezentare-oficiala-atipica-in-China-pentru-Nicolae-Stanciu.jpg)
Foto: captură video, Dalian Yingbo, instagram
Întrebat despre viitorul său, înaintea meciului cu Bosnia, Stanciu a preferat să nu divulge ce planuri profesionale are după 31 decembrie 2026, atunci când îi expiră contractul cu Dalian Yingbo.
Fotbalistul dezvăluie că este tratat excepțional în China și, din respect pentru clubul său, spune că acesta reprezintă în momentul de față prima sa opțiune pentru a-și continua cariera.
„Din respect pentru clubul la care sunt și pentru felul în care mă tratează oamenii acolo. Mai am contract până la 31 decembrie acolo și nu pot să vă dau detalii.
Oamenii de acolo mă tratează incredibil. Și ei au prima opțiune”, a declarat Nicolae Stanciu, la conferința de presă premergătoare meciului cu Bosnia.