Leo Strizu și-a dat demisia de la FCSB după victoria cu Petrolul: „Din motive personale, am luat această decizie grea pentru mine!”

Leo Strizu și-a dat demisia de la FCSB după victoria cu Petrolul: „Din motive personale, am luat această decizie grea pentru mine!”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Leo Strizu, antrenorul principal din acte la FCSB, s-a declarat mulțumit după victoria cu Petrolul Ploiești, însă a lansat bomba la finalul interviului: și-a anunțat demisia.

Leo Strizu și-a dat demisia de la FCSB după victoria cu Petrolul

Meciul dintre FCSB și Petrolul Ploiești s-a disputat joi searăîn cadrul etapei cu numărul 28 din Superliga, iar roș-albaștrii s-au impus cu scorul de 4-1, după golurile marcate de către Șut, în minutul 5, Compagno, în minutele 29, din penalty, respectiv 57, și Edjouma, în minutul 87. Pentru prahoveni a punctat Lima Santos, în minutul 9.

După această partidă, Leo Strizu a avut un discurs firesc, care nu anunța nimic, până în momentul în care a fost întrebat dacă mai rezistă. Antrenorul a anunțat că s-a gândit foarte bine și că își va încheia conturile cu FCSB.

„Ne-am propus acest obiectiv în acest ciclu săptămânal în care să luăm maximum de puncte. Am trecut și de al doilea meci. Nu cred că s-a pus problema cine câștigă astăzi. Țin să felicit toți jucătorii pentru prestația foarte bună. Credeam că s-a acumulat oboseală, dar m-au constrazis. Începând cu Olaru, au făcut o mare risipă de efort. Ceea ce v-am spus și la conferință, am avut mare încredere în Compagno. Îl simțeam de la meciul cu Argeș, pentru că e un timp care trece foarte repede peste un meci slab, se concentrează și cred că e cel mai bun vârf din campionatul nostru.

(n.r. Compagno va fi suspendat la următorul meci) A intrat bine și Omrani. E bine că avem dubluri pe post. Cred că ar fi rândul lui Omrani să fie marcator.

(n.r. despre situația lui Pintilii) Avem un lot foarte bun, sunt jucători foarte talentați. În primul rând, sunt profesioniști și ei șitu foarte bine ce trebuie să facă în aceste 90 de minute. Comunicarea există, dar și eu. și Pintilii ne bazăm pe jucători și pe echipă. Nu are rost să intrăm… Știți foarte bine situația, Pintilii e cel care decide.

(n.r. Mai puteți?) Am stat și m-am gândit. În această seară, am luat o decizie foarte grea pentru club și pentru mine. A fost ultimul meci în care voi avea o colaborare cu FCSB. M-am gândit zilele astea. Din motive personale, decizia îmi aparține. Nu o să cadă bine nici echipei, nici clubului, dar e mai bine pentru mine. Nu vreau să intru mai mult în acest subiect. Am motive personale care m-au făcut să iau această decizie. Nu este ușor, dar trebuie să o iau. Eu atât pot să vă spun: Vali Argăseală va avea demisia mea mâine pe birou.

Nu se pune problema să nu ajut clubul. Am luat hotărârea să accept acest post, indiferent că am contribuit sau nu, eu cred că mi-am făcut datoria. Vorbim la conferință, mulțumesc”, a spus Leo Strizu, la flash-interviul de după meci.

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Kremlinul așteaptă detalii din partea SUA privind planul de încetare a focului în Ucraina
Kremlinul așteaptă detalii din partea SUA privind planul de încetare a focului în Ucraina
Obiectul BIZAR care a fost pus pe sicriul cu trupul neînsuflețit al Minervei. Toți cei prezenți la înmormântare au rămas mască!
Obiectul BIZAR care a fost pus pe sicriul cu trupul neînsuflețit al Minervei. Toți cei prezenți la înmormântare au rămas…
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Lovitură pentru tricolori! Austriecii îl contrazic pe Mihai Stoichiță în cazul lui Raul Florucz: „Probabil nu înțelege regulamentul”
Lovitură pentru tricolori! Austriecii îl contrazic pe Mihai Stoichiță în cazul lui Raul Florucz: „Probabil nu înțelege regulamentul”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Negocierile dintre Becali şi Alibec:
Negocierile dintre Becali şi Alibec: "Te laşi de ţigară, fără ciocolată şi Cola". Răspunsul atacantului l-a blocat pe finanţatorul FCSB…
Imagini indecente cu Vica Blochina, fosta lui Pițurcă, în costum de baie la 49 de ani, după operații estetice! Se mândrește cu silueta ei
Imagini indecente cu Vica Blochina, fosta lui Pițurcă, în costum de baie la 49 de ani, după operații estetice! Se…
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Bulă participă la un concurs de supravieţuire şi ia cu el o păpuşă gonflabilă
BANCUL ZILEI. Bulă participă la un concurs de supravieţuire şi ia cu el o păpuşă gonflabilă
"Vrem să mai fim minţiţi şi de altcineva". Românii din "Piaţa la doi boi" din Bruxelles explică de ce nu…
Astronomii au detectat un SUNET de MOARTE în Cosmos
Astronomii au detectat un SUNET de MOARTE în Cosmos
Care a putut să fie primul job al magnatului român care a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac. A văzut anunţul în ziar
Care a putut să fie primul job al magnatului român care a ajuns acum la fel de bogat ca Ion…
Vedeta care regretă că a participat la Ferma și Survivor România la PRO TV: „Trei lei în plus”
Vedeta care regretă că a participat la Ferma și Survivor România la PRO TV: „Trei lei în plus”
Călin Georgescu a explodat. Anunțul a îngrozit România: S-a enervat, a tras cu arma în el!
Călin Georgescu a explodat. Anunțul a îngrozit România: S-a enervat, a tras cu arma în el!
George Bondor s-a sinucis! Detalii de ultimă oră
George Bondor s-a sinucis! Detalii de ultimă oră
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Rățușca cea urâtă s-a transformat într-un SUV cu adevărat dezirabil. KGM Actyon a debutat oficial în România – VIDEO
Rățușca cea urâtă s-a transformat într-un SUV cu adevărat dezirabil. KGM Actyon a debutat oficial în România – VIDEO
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×