Eva Tofalvi va pune punct, după Jocurile Olimpice de la PyeongChang, unei cariere întinse pe mai bine de două decenii. La 18 ani, gusta pentru prima oară din savoarea unei competiții olimpice. Era crudă pentru o întrecere atât de mare, însă nu s-a sfiit să atace și să încheie proba individuală pe locul 11. De atunci au mai fost încă cinci participări pentru un record absolut la jocurile de iarnă de la noi.
„Nu am să uit niciodată că primul meu număr de concurs la Nagano, în 1998, a fost 19. Ei bine, aici, la PyeongChang, mi-am încheiat cariera cu același număr 19 pe echipament. Cu el am concurat în proba individuală de 15 kilometri. Au fost două numele care s-au ținut scai de mine, 19 și 11. Pe 19 m-am clasat la Torino, pe 11 la Nagano și la Vancouver. Mi-am început cariera olimpică în Asia, mi-o închei tot aici”, spune Eva, punctând câteva coincidențe din cariera ei.
„Nu regret nimic, aș lua-o oricând de la capăt”
La 39 de ani, Eva rămâne un reper pentru olimpismul românesc prin cele șase participări la Jocurile Olimpice. „Cea mai dragă amintire, dintre cele șase participări, este cea de la Vancouver, din 2010. Atunci am fost cel mai aproape de medalie. Am ratat ultimul foc, de la ultima tragere. Fără acea greșeală aș fi fost pe podium. Așa, am încheiat pe 11”, spune ea.
Din 1998 până în 2018, Eva și-a împins ambiția pe pârtie din dorința de a-și face un nume și a de rescrie istoria biatlonului românesc. „Dacă ar fi să o iau de la capăt tot pe același drum aș merge. Nu regret nici măcar o secundă din cele petrecute pe pârtie. Din contră, îmi pare rău că această poveste se termină. Știu că este un sfârșit în toate și că mai departe nu pot merge, dar nu-mi pot scoate din suflet acest regret”, spune ea.
„Am înconjurat pâmântul de câteva ori pe schiuri”
Eva este una dintre cele mai longevive sportive aflate în acest moment în activitate, cu peste 400 de starturi în Cupa Mondială. „Mai sunt sportive din generația mea care concurează, dar extrem de puține. Cred că am înconjurat pământul de câteva ori, dacă aș pune cap la cap câți kilometri parcurși pe schiuri. De cartușe trase, nici nu mai amintesc”, punctează sportiva născută la Miercurea Ciuc.
Eva Tofalvi are în față acum o nouă perspectivă. I-ar plăcea să rămână în sport, ca antrenoare, dar știe că decizia nu este la ea, ci la federația română de specialitate. Dacă vor avea nevoie de ea, o vor oferta. Cu arma de concurs pe care o are acum în dotare, una de aproximativ 3.500 de euro, s-a gândit deja ce va face: „I-o voi da cadou unui tânăr care vrea să facă performanță. Să fie un fel de predare de ștafetă. M-aș bucura să văd mulți copii care să vină la acest sport, dar din păcate sunt tot mai puțini”.
„Vânătoare? Nici prin cap nu-mi trece să omor un animal”
Ce va face în continuare? „Când mă gândesc că mă voi trezi dimineața și nu voi mai face ceea ce făceam de obicei parcă mă ea teama. Dar orice sfârșit e un nou început. Mă voi dedica în primul rând familiei. Vreau să fac un copilaș. În niciun caz nu voi merge la vânătoare, pentru că nici prin cap nu mi-ar trece să ucid un animal. Voi avea grijă de casă, îmi voi plimba câinele și le voi ține mereu pumnii tricolorilor atunci când vor fi competiții. De departe, din România, voi fi lângă ei. Vreau să le mulțumesc tuturor celor care au fost alături de mine în acești an. Într-un fel, le mulțumesc și celor care nu m-au susținut, pentru că datorită lor am fost mai ambițioasă, mai dornică de a dovedi că pot merge mai departe”.
Eva Tofalvi se pierde prin mulțimea de sportivi, antrenori și turiști aflați în Parcul Olimpic din Gangneung. În urma ei rămâne imaginea unui sportiv care nu a păcălit niciodată performanța.
Care echipă de vis din ultimul sfert de secol e mai bună?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER